După ce anii trecuți s-a investit în modernizarea sistemului centralizat de termoficare din cartierul Tractorul, unul dintre marii consumatori care ar urma să fie branșat la această rețea este Pavilionul Tractorul al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. În vederea realizării lucrărilor, Serviciul de Termoficare a lansat o licitație, care incluse atât partea de proiectare, cât și execuția, costurile totale fiind estimate la suma de 2.372.268,91 lei fără TVA, respectiv 2,82 milioane de lei cu TVA.
Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov a întocmit încă din 2019 un studiu de fezabilitate în vederea extinderii rețelei de transport a energie termice pentru a racorda la sistemul centralizat Spitalul Tractorul. Odată cu această extindere, la rețeaua nou amenajată ar mai urma să fie racordată sala de sport a Școlii 13, dar și Grădinița nr. 33, conductele urmând să se amenajeze între strada Păcii, unde în acest an a fost înlocuită vechea rețea cu fonduri primite de la Guvernul Elvețian, și strada Olteț, până la spital, potrivit detaliilor din studiul de fezabilitate. Prin amenajarea noii rețele și racordarea cel puțin celor trei obiective la rețea ar rezulta un câștig suplimentar anual pentru Serviciul de Termoficare de 676.863,84 lei cu TVA, în conformitate cu estimările făcute în cadrul respectivului studiu de fezabilitate.
„Necesitatea analizei acestei investiții a apărut și datorită intenției Spitalului de a-și asigura necesarul de energie termică pentru încălzire și preparare apă caldă menajera. Centrala termica existentă din incinta spitalului ar urma sa se utilizeze după această investiție a SPLT ca și rezervă la rețeaua de termoficare. Datorită eficientei superioare a preparării agentului termic în sistem centralizat față de cel în sistem individual (cu surse convenționale locale), aceasta investiție va avea pe lângă profitul suplimentar înregistrat de către SPLT și un impact pozitiv extins la nivelul întregului Municipiu, datorita reducerii consumului de gaz metan ars pentru încălzire si preparare apă caldă menajeră, respectiv al nivelului de poluanți rezultați”, se precizează în referatul de specialitate ce stă la baza proiectului de hotărâre ce va fi supus dezbaterii consilierilor locali.
Proiectarea, inclusiv partea de autorizare, și lucrările ar urma să fie definitivate în cel mult 5 luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, iar ofertele la licitație sunt așteptate până în data de 10 iunie. „Oferta nu se actualizează. În acest sens, pentru a se asigura de conformitatea ofertei, este obligatorie vizita în amplasament împreuna cu un reprezentant al SPLT Brașov”, se precizează în anunțul de licitație.