Angajați sănătoși înseamnă companii sănătoase. De luna aceasta, 8.000 de angajați pot beneficia de servicii medicale de calitate în noua policlinică REGINA MARIA, amplasată în incinta parcului industrial Ghimbav din Brașov.
Dezvoltată în parteneriat cu Vitesco Technologies Romania, clinica este un proiect unic pe piață, construit și pregătit în doar două luni – un model scalabil și ușor de implementat de alte companii care vor să ofere angajaților servicii medicale chiar la locul de muncă. Clinica este dedicată abonaților REGINA MARIA, dar și altor persoane care au nevoie de îngrijire medicală.
Centrul medical cuprinde 3 cabinete dotate cu echipamente de top și personal medical specializat, punând la dispoziția pacienților servicii precum medicina muncii, explorări funcționale, recoltare analize de laborator, ecografii, consultații de medicină internă și dermatologie. Clinica medicală funcționează de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
„Investiția în Policlinica Parc Industrial Ghimbav este o dovadă a angajamentului nostru pe termen lung de a proteja sănătatea angajaților din România. Facem asta de 25 de ani, prin investiții în infrastructură și abonamente medicale, care le oferă acces la îngrijire medicală de calitate și mă bucur că am găsit în Vitesco Technologies un partener cu care împărtășim aceeași viziune. Policlinica este un proiect unic în Brașov, rapid și ușor de implementat de companiile care își doresc să aducă serviciile medicale mai aproape de angajați. Pe scurt, asta înseamnă acces mai rapid la medici, descoperirea unor posibile afecțiuni la timp, deci angajați mai sănătoși și mai relaxați pe termen lung și costuri reduse pentru angajator”, a declarat Doru Tică, director regional al Diviziei Abonamente REGINA MARIA.
Investiția în infrastructura clinicii se ridică la 60.000 de euro, la care se adaugă costurile cu aparatura medicală și personalul medical specializat.
Totodată, în cadrul clinicii, angajații Vitesco Technologies și familiile acestora au posibilitatea de a se vaccina împotriva COVID-19 direct la locul de muncă. Doritorii vor avea la dispoziție vaccinul produs de Pfizer, iar programările se fac la sediul clinicii.
Abonamentele medicale, un beneficiu important pentru angajați
Parteneriatul dintre Regina Maria și Vitesco Technologies Romania continuă eforturile rețelei de sănătate de a le oferi angajaților cele mai bune servicii, atât prin infrastructură medicală, cât și prin abonamentele oferite ca beneficii extrasalariale. Abonamentul medical este cel mai dorit beneficiu extrasalarial non-cash și cea mai importantă și accesibilă metodă de a încuraja mersul la medic, în special în rândul populației active.
Iar acest lucru a fost clar înțeles de către companii. De exemplu, anul trecut, cu 50% mai mulți abonați corporate REGINA MARIA au beneficiat de abonamente mai cuprinzătoare și cu mai multe servicii incluse, în comparație cu anul 2019. Datele REGINA MARIA arată că abonații corporate vin la medic de 2,5 ori mai des decât persoanele fără abonament.
„Sănătatea a fost prioritatea numărul 1 pentru noi toți în această perioadă și din acest motiv am fost alături de partenerii noștri abonați, oferindu-le tot suportul necesar pentru a avea grijă de echipele proprii. Abonamentele noastre acoperă 90% din investigațiile anuale recomandate în mod obișnuit, în special servicii de policlinică și laborator. În plus, oferă acces gratuit sau cu discount, în funcție de pachetul ales, la investigații complexe, imagistică și alte servicii suplimentare. Iar în contextul pandemiei, majoritatea abonamentelor medicale REGINA MARIA acoperă și investigațiile recomandate în monitorizarea pacienților post-COVID”, a menționat Doru Tică.
În prezent, portofoliul rețelei de sănătate REGINA MARIA cuprinde peste 650.000 de abonamente, județele cu cei mai mulți abonați fiind: București, Brașov, Timișoara, Cluj, Dolj, Iași, Mureș, Constanța și Bacău. Portofoliul coporate al REGINA MARIA cuprinde peste 6.000 de companii din industrii precum IT & Telecom, auto, finanțe, asigurări, retail și FMCG, transport, servicii tehnice și administrative sau manufactură.
În ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit peste 130 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.