Brașovenii se pot închina până miercuri seară la racla cu moaştele Sfântului Luca, arhiepiscopul Crimeei, medicul trupului şi sufletului, care au fost aduse la Biserica Sfântul Nicolae din Râșnov. Se spune că moaştele sale au puteri tămăduitoare şi mâna cu ajutorul căreia opera face şi acum minuni. Născut într-o familie princiară, Luca al Crimeei a fost chirurg şi profesor universitar şi este considerat unul dintre marii predicatori ai secolului trecut. A fost numit și doctorul fără arginți.
„Așteptăm pelerinii să vină la Râșnov, fiindcă minunile Sfântului nu s-au oprit aici. Mâna sa dreaptă a ajuns în zona Brașovului pentru a capta evlavia și dragostea tuturor brașovenilor. Aceasta va rămâne până miercuri seara la Biserica Sfântul Nicolae, iar credincioșii se pot ruga Sfântului pentru orice dureri și suferințe. Doctor fiind, dar și ierarh, Sfântul Luca al Crimeei a îmbinat această calitate într-o serie de vindecări făcute prin rugăciune, dar și cu ajutorul științei. După mutarea sa la cele veșnice a rămas un făcător de minuni”, a spus preotul Cătălin Dumitrean, care a adus racla cu sfintele moaște la Râșnov.
Moaştele considerate tămăduitoare au fost aduse în România din Grecia. Se spune că, în timpul vieţii, Sfântul Luca, doctor în medicină şi profesor a vindecat mulţi oameni prin harul său, uneori doar trecând mâna peste bolnavi.
„În această perioadă de pandemie oamenii au nevoie și de doctorul trupesc, dar și de cel sufletesc. Prin Sfântul Luca, Dumnezeu face în continuare minuni, să ne aline durerile și suferințele”, a explicat Cornel Pușcariu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae din Râșnov.
Luca al Crimeii a fost unul dintre cei mai prestigioși chirurgi ruși, fondator al chirurgiei septice, scriitor religios, episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse și arhiepiscop de Simferopol și Crimeea. În anul 1946 este laureat al ,,Premiului Stalin” pentru medicină. El nu a primit o educație religioasă din partea părinților dar s-a apropiat de Hristos prin lectura asiduă a Noului Testament.El se ruga Maicii Domnului înainte de fiecare operație. Este hirotonit preot în februarie 1921, în plină perioadă de persecuție din partea autorităților bolșevice. În cele din urmă este tuns în monahism cu numele de Luca. A avut curajul să atârne o icoană în sala de operații și să țină cursuri îmbrăcat în haine de preot având o cruce la gât. La data de 31 mai 1923 este hirotonit episcop de Tașkent și Turkestan. Autoritățile comuniste decid concedierea lui de la universitate și, ulterior, arestarea. Este arestat în repetate rânduri până la declanșarea războiului ruso-german. Vreme de 11 ani a trăit în exil în diferite locuri de pe teritoriul Uniunii Sovietice. Este adus la Arhanghelsk după ce medicul și profesorul Ivan Mihailovschi s-a sinucis în urma unei crize de nebunie. În această perioadă episcopul Luca își continuă activitatea de medic vindecând un mare număr de bolnavi. Din informațiile furnizate de Alexandr Soljenițîn, el i-a avut pacienți chiar și pe unii dintre demnitarii comuniști. În anul 1942 situația Bisericii Ortodoxe Ruse s-a mai îmbunătățit, iar autoritățile sovietice i-au permis să-și desfășoare activitatea de ierarh. El a avut o viață modestă dăruindu-și toate câștigurile săracilor sau orfanilor de război. Starea precară de sănătate îl împiedică să-și mai desfășoare activitatea de medic, iar în anul 1956 orbește complet. Se stinge din viață pe data de 11 iunie 1961, la vârsta de 84 de ani. De atunci, mormântul său devine loc de pelerinaj. Pe data de 25 mai 1996 Biserica Ortodoxă Rusă îl trece în rândul sfinților. În urma dezhumării rămășițelor sale pământești s-a constatat că acestea răspândeau o mireasmă plăcută, iar inima sa era neputrezită. În anul 2013 este inclus și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române și este prăznuit pe data de 11 iunie.