Grupul consilierilor PNL din cadrul Consiliului Local al Municipiului Brașov sesizează în mod public vicierea votului exercitat ieri – 18 mai – în cadrul ședinței extraordinare și implicit a rezultatului final. Poziția PNL vine după ce în urmă cu o oră consiliera locală PSD Alexandra Crivineanu a anunțat că va sesiza Poliția pentru că trei voturi nu au fost înregistrate, făcând astfel posibilă respingerea hotărârii de asociere a municipalității cu ACS Steagul Roșu în vederea renașterii brandului FC Brașov. Propunerea venise tocmai din partea unui consilier liberal, Sebastian Bădulescu. Situația este una „plăcut favorabilă” primarului Allen Coliban, care dorea să impună o nouă formă asociativă pentru renașterea brandului FC Brașov.
„Este inadmisibil ca sistemul de vot să ‘„cedeze’’ tehnic într-un moment atât de important, chiar la hotărârea de consiliu local ce debloca din punct de vedere juridic înființarea noului FC Brașov, o decizie mult așteptată de microbiștii brașoveni. Astfel, la punctul numărul 2 de pe ordinea de zi, cel cu referire la asocierea dintre municipalitatea brașoveană și clubul sportiv ACS Steagu Roșu, conexiunea la conferința video a unui consilier local al PNL s-a întrerupt, iar voturile altor 2 colegi nu au fost înregistrate de sistem, deși aceștia și-au exercitat dreptul de a vota în timp util”, se arată într-un comunicat al liberalilor. Cei doi consilieri la care se face referire sunt Werner Braun și Adrian Codreanu.
„Eroarea tehnică poate fi detectabilă ușor prin verificarea sistemului de vot și a înregistrării ședinței extraordinare a Consiliu Local al Municipiului Brașov și demonstrează ca drepturile aleșilor locali liberali au fost încălcate, ceea ce duce la invalidarea procedurii de vot și obligă autoritatea la reluarea acestuia. Cum ședința de ieri a fost încheiata într-o grabă suspectă de președintele de sedință, singura modalitate legală și corectă de soluționare a acestei probleme este organizarea unei ședinte extraordinare cu convocare de îndată și reluarea discuțiilor și a votului la acest punct. De asemenea, grupul consilierilor PNL consideră că este inadmisibil pentru o administrație ca cea a Brașovului să nu existe un sistem de vot modern, sigur și stabil, care să preia fidel realitatea opțiunilor membrilor Consiliului Local Brașov. De aceea, solicităm în regim de urgență renunțarea la sistemul de vot prin platformă video și introducerea unui sistem de vot electronic special creat pentru asta care să nu mai permită repetarea unor astfel de abuzuri și vicieri ale opțiunilor exprimate. Nu tolerăm și nici nu girăm un astfel de stil de administrație în care ‘’defecțiunile tehnice’’ apar exact atunci când unii au mai mare nevoie de ele”, mai spun consilierii.