
Administratorii Complexului Paradisul Acvatic au anunțat astăzi că piscinele și toboganele exterioare se vor redeschide pe 25 mai. „Începe o nouă săptămână din luna mai și suntem mai aproape de data redeschiderii Paradisului de Vară
. Notează în agendă! Din 25 mai redeschidem piscinele și terasele exterioare pentru zile cu distracție responsabilă”, anunță reprezentanții complexului într-o postare pe Facebook.
Deocamdată, zona interioară va rămâne închisă accesului publicului, în conformitate cu restricțiile impuse pe timpul stării de alertă.
Paradisul Acvatic este una dintre principalele atracții de agrement din județul Brașov, ajungând la un număr de 340.000 de vizitatori anual. Parcul se întinde în prezent pe o suprafață de 30.000 de metri pătrați, a fost înființat în 2007, în urma unei investiții de 12 milioane de euro, din care 10 milioane de euro au fost credite bancare. Firma Dip&Gip, care îl administrează, a demarat în 2019 extinderea complexului cu o nouă zonă de agrement de peste 4.500 de metri pătrați, proiect investițional de 1,5 milioane de euro. Anul trecut, parcul de distracții acvatic din Brașov, a avut pierderi de 3,5 milioane de lei din cauza pandemiei, perioadă în care acesta nu a funcționat.