Aproximativ 800 de mii de adolescenți și copii cu vârste între 12 și 15 ani sunt eligibili pentru vaccinarea împotriva Covid, a afirmat, azi, medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, aflat la Bran, unde a participat la maratonul de vaccinare de la Castel. Momentul în care va începe imunizarea acestora depinde de aprobările ce trebuie date. „Depinde foarte mult de momentul la care se acordă acea autorizare de punere pe piaţă. Sigur, avem o reţea suficient de variată, în momentul de faţă, de centre de vacinare, încât să permitem accesul şi vaccinarea tuturor celor care îşi doresc să se vaccineze din acea grupă de vârstă. Mai mult sau mai puţin, vorbim de circa 800.000 de copii care sunt în această grupă de vârstă 12-15 ani, avem suficiente doze, deci se poate asigura fără probleme vaccinarea lor, în măsura în care părinţii înţeleg importanţa vaccinării”, a declarat Valeriu Gheorghiţă
Întrebat despre o posibilă creștere a ratei de infectare după revenirea a tot mai mulți copii în bănci, medicul a spus că în şcoli se respectă regulile „mult mai bine” decât în alte locuri. „Cred că şcoala nu reprezintă neapărat un mediu în care ne infectăm. Sigur că ceea ce se întâmplă în comunitate se reflectă direct asupra activităţilor din învăţământ, însă, uşor-uşor, lucrurile cred că vor intra pe o linie de normalitate”, a afirmat Gheorghiță.
Cât despre o creştere semnificativă a îmbolnăvirilor în toamnă, Gheorghiţă a răspuns că totul depinde de fiecare persoană în parte. „Cu siguranţă, în sezonul rece se creează toate condiţiile prielnice pentru a creşte riscul de infecţie în general, al virozelor respiratorii. Pentru că afară este vremea rece, oamenii stau mai mult în spaţii închise, interacţionează mai mult, aerisesc mai puţin încăperile. Dar, dacă vom fi pregătiţi cu vaccinarea antigripală, cu un număr mai mare de persoane care se vor vaccina până la acel moment, cred că riscul de a avea un val patru care să fie semnificativ este foarte redus. Deci depinde de noi, de toţi, ce se va întâmpla în lunile următoare ca evoluţie a pandemiei”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.