Castelul Daniel este, fără doar și poate, cea mai reușită, regală și relaxantă experiență pe care poți să o ai. El nu arată precum castelele din poveștile copilăriei cu turnuri, punți batante peste șanțuri de apărare și covoare roșii pe scările interioare, și, de altfel, niciun castel din zona Covasnei nu arată astfel. Cu toate acestea, are o poveste și un trecut demn de un atare decor.
Începuturile poveștii conacului sunt vechi de peste 400 de ani și au aparținut unei familii de conți din Transilvania. Cum s-a întâmplat cu mai toate clădirile nobiliare, și aceasta a fost naționalizată și folosită pentru activitățile preferate ale comuniștilor, iar nu pentru cele pentru care a fost intenționată.
Redus tot mai mult la un stadiu de degradare, conacul a fost salvat de 2 oameni cu o doză dragoste pentru ținutul secuiesc și pentru sentimentul de acasă pe care acestea îl oferea și cu o doză (poate chiar mai mare) de nebunie. Castelul principal a fost introdus în circuitul turistic în 2014, iar aripa nouă, Castelul mic, tot o clădire istorică din patrimoniul contelui Daniel, în 2018.
Fiecare cameră este diferită, deși toate împart același aer princiar al lucrului de calitate redus la simplitate prin autosuficiență, deci orice alegere vei face, nu vei da greș. Castelul principal este o piesă de artă în sine. Pe pereții interiori se găsesc mărturii incredibil de vii ale frescelor imaginate cu sute de ani în urmă, restaurate cu atenție și îngrijite.
Comorile descoperite care au mai avut suflu să o ceară, au fost readuse la viață și natural integrate în realitatea mai modernă a conacului. Aripa cea nouă are un aer mai contemporan, poate și datorită pieselor de artă din taberele de creație organizate la castel, cu ani în urmă. Totuși camerele poartă aceeași pecete a eleganței și simplității.
CITEȘTE ARTICOLUL ÎN ÎNTREGIME PE ZILE ȘI NOPȚI BRAȘOV DÂND CLICK AICI!