După ce a reziliat contractul cu spaniolii de la Azvi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat în februarie o licitaţie cu o valoare estimată de 2.022.072 lei, fără TVA, respectiv 2,4 milioane de lei cu TVA, pentru actualizarea documentaţiilor tehnice aferente proiectului de modernizare porţiunilor din DN 73 (Piteşti – Câmpulung – Braşov) la care lucrările nu au fost terminate de constructorul iniţial. Deși fuseseră depuse trei oferte, nici una nu a fost conformă, astfel că la finalul săptămânii trecute, drumarii au reluat procedura.
Suma estimată pentru contract a rămas aceeași, iar ofertele de la proiectanți sunt așteptate până în data de 28 mai și să fie valabil cel puțin până în 28 septembrie.
Durata contractului este de 24 luni, însă 18 luni este perioada de asistență tehnică pe perioada de derulare a lucrărilor propriu-zise. Astfel, în cel mult două luni de la semnarea contractului, proiectantul va trebui să realizeze expertiza tehnică a șoselei. Aceasta activitate se va desfășura concomitent cu elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (P.T.E.) și a Proiectului pentru autorizarea executării lucrarilor (P.A.C.) inclusiv avizare CTE DRDP, CNAIR. MTIC, etc, iar toate acestea vor trebui finalizate în cel mult 5 luni. Apoi, la o lună de la predarea documentației tehnice, proiectanții vor trebui să obțină și autorizația de construire. Până când nu vor fi definitivate aceste etape și elaborat și devizul de lucrări, CNAIR nu va putea lansa licitația pentru desemnarea unui constructor.
Lucrările de modernizare a DN 73, proiect pentru care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere obţinuse o finanţare europeană, au început în 19 mai 2014, valoare totală a proiectului fiind de 275 milioane lei. Prima dată s-a lucrat pe tronsonul din județul Argeș, iar abia din 2017 și în Brașov. Din cei 103,25 km de drum au fost recepţionaţi 28,85 km, iar lucrările au fost definitivate de spanioli în proporție de 49,82%.