Urbaniștii Primăriei Brașov au emis la finalul lunii trecute autorizația de construire pentru grădinița proiectată pe strada Ioan Popasu, după ce a fost finalizată și evaluarea ofertelor primite pentru demararea lucrărilor. Documentul are o valabilitate de 12 luni, însă lucrările s-ar putea întinde pe o perioadă de doi ani.
Cei doi ofertanți sunt: SC Stadi Design (din Codlea) și Asocierea dintre Romconstruct Group din Ploiești și societatea buzoiană Concas. Valoarea estimată a achiziției este de 2.975.126,24 lei + TVA, respectiv 3,5 milioane de lei cu tot cu TVA, din care finanțare neramburasabilă de la Uniunea Europeană a cheltuielilor neeligibile este de 98% .
Potrivit autorizației, clădirea va avea o suprafață construită de 279 mp și o suprafață desfășurată de 763 mp, urmând să aibă demisol, parter, etaj, dar și un etaj retras, astfel că procentul de ocupare a terenului va fi de 40%.
În ultimii ani, mai mulți dezvoltatori din noua zonă rezidențială a cartierului Tractorul au donat Primăriei suprafețe de teren în vederea amenajării unor noi unități școlare. Practic, în acest cartier este luată în calcul amenajarea a trei noi unități, respectiv a două grădinițe și a unei creșe. Dacă în ceea ce privește creșa care va fi amenajată pe un teren de peste 3.167 mp din vecinătatea străzilor Tudor Arghezi și Camil Petrecu, a fost semnat contractul de lucrări și se execută partea de proiectare, în cazul grădinițelor procedurile au avnsat mai greoi. În ceea ce privește construirea unității de pe str. 1 Decembrie 1918 (tronsonul cuprins între str. Ioan Popasu și I.C. Brătianu în zona blocurilor Insigra) în prezent este în curs de elaborare documentație studiu de fezabilitate (SF) și proiect tehnic. Documentațiile ar urma să fie definitivate până în luna iunie, când edilii vor putea avea o imagine atât în ceea ce privește construcția propriu-zisă, cât și care ar fi valoarea investiției.