Mizeria din zona platformelor de gunoi din Brașov pare o problemă fără soluție, în contextul în care pubelele sunt răscolite zilnic de „scormonitori nomazi”, care vin de prin împrejurimile municipiului și care au devenit, din păcate, parte din peisaj fără ca o autoritățile să găsească o soluție de civilizare la acest capitol.
Deși aceștia sunt oameni săraci, care trăiesc în condiții precare, vin ca la serviciu pentru a căuta prin containere diverse resturi, iar de cele mai multe ori sunt bine coordonați și monitorizați de alte persoane, care apoi culeg roadele de pe urma acestora.
Câteva imagini surprinse la finalul săptămânii trecute în cartierul Tractorul ne demonstrează că filmul „Filantropica” nu a fost doar ficțiune, ci realitate pură. Astfel, cartierul este vizitat zilnic de astfel de „nomazi”, iar „echipele” sunt și mai mari pe final de săptămână, când și „marfa” de la ghene este mai generoasă. Așa a fost și vinerea și sâmbăta trecută, când un grup de peste 10 persoane și-a amplasat tabăra lângă o ghenă de pe Aleea Constructorilor. Aceștia au cules „roadele” de la pubelele din cartier, iar la final de „program” au fost preluați de același autoturism marca Skoda Superb, înmatriculat în București. Incidentul a fost surprins de un brașovean, căruia i s-a părut destul de ciudat faptul, că mașina, care nu era deloc vreun „cazan”, a fost umplută cu papornițele persoanelor de etnie romă, care au adunat din pubele diverse materiale ce ar putea fi refolosite, haine, dar și resturi de mâncare și ce au mai căpătat la pomenile de la biserică. De altfel, o parte dintre „scormonitori” au plecat alături de șofer spre casă, probabil, iar „scenariul” s-a repetat în ambele zile, cu o singură diferență. Vineri, au fost preluați de o femeie, care a mai trecut în prealabil pe la „tabără”, probabil ca să monitorizeze marfa și care i-a și luat un pic la rost pe „reciclatori”, (poate că nu își făcuseră planul), după cum a observat persoana care a filmat. Sâmbătă, aceștia au fost preluați de aceeași mașină, dar condusă de un bărbat „bun samaritean”. Omul spune că nu a dorit să sune la poliție că oricum nu s-ar fi întâmplat nimic, în contextul în care, pe parcursul zilei, prin zonă au trecut diverse patrule, cărora grupul și mizeria din jur nu li s-au părut deloc suspecte astfel că și-au văzut de drum.
Taberele pleacă, mizeria rămâne
În urma lor, rămâne de fiecare dată o mizerie de nedescris, iar patrulele de Poliție, Poliție locală sau Jandarmi rar îi mai deranjează, deși măcar ar putea să-i pună să facă curățenie în urmă, ținând cont că amenzile ar rămâne doar scrise pe o hârtie, fără a fi plătite, ținând cont că sunt persoane care oficial nu au vreun venit.
Astfel, degeaba vrem un oraș verde și curat, dacă asemenea rețele vor continua să fie lăsate în pace de autorități și să își perpetueze acest obicei al răscolitului prin gunoaie, moștenit din tată-n fiu.
Un comentariu
Problema asta o ridic de ani buni, în calitate de administrator în cadrul multor asociații de proprietari (deci multe zone ale orașului).
Am propus agenților de la Poliția Locală sa ii pună sa facă curățenie, după ce scormonesc. Asta pt ca susțin ei ca nu au ce sa le facă!
Nu se dorește! Ce bine e când suntem plătiți pt COMODITATE!
Oricum Poliția Locală nu prea își face treaba. Agentii se fac ca muncesc!
Ce e revoltător, este ca noi nu ne facem ca ii plătim! Din câte știu au salarii de invidiat.