Social, Stiri Brasov

Valeriu Gheorghiță: Din 7 mai, vaccinare fără programare în toată țara/ Până la orele 14.00, vor fi primite doar persoanele de peste 60 de ani

Începând de vineri, 7 mai, se schimbă modalitatea de prezentare în centrele de vaccinare, astfel încât oricine se poate prezenta direct în centre fără programare, în limita locurilor disponibile, însă până la ora 14.00 vor fi primiți doar cei peste 60 ani, a declarat președintele campaniei de imunizare contra Covid-19 în România.

Valeriu Gheorghiță a subliniat că cei cu programare au locul sigurat, ceilalți veniți putând fi imunizați în limita diferenței dintre capacitatea centrului de vaccinare și numărul celor programați.

Până la ora 14.00 se pot prezenta pentru vaccinare doar persoanele peste 60 de ani. După această oră, până la sfârșitul programului, poate veni oricine dorește, inclusiv cei de peste 60 ani.
Toți cei care vin fără programare vor fi imunizați în limita locurilor disponibile, prioritate având persoanele programate care au un loc asigurat.
Dacă centrul are o capacitate mai mare de vaccinare decât numărul celor programați, eliberează bonuri de ordine pentru doritori, inclusiv pentru zilele următoare.

„Persoanele de peste 60 de ani se vor przenta direct la centrele e vaccinare, fără programare. Restul persanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta de la ora 14.00 până la finalul programului, la ora 20.00, fără programare. (…) Atenţie, nu vreau să apară nemulţumiri. Prioritate vor avea persoanele deja programate prin platformă şi vor avea vaccinul asigurat, însă suplimentar vor fi liberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centre”, a anunţat marți șeful Comitetului de Vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.
Acesta a spus că nu a fost raportat, în România, niciun caz de tromboză venoasă după vaccinarea cu AstraZeneca, explicând că acestea apar foarte rar, între 1 și 4 cazuri la milion, în condițiile în care în România s-au făcut circa 500.000 de doze.

De asemenea, vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunţat că 105 operatori economici, dintre care 31 din domeniul HoReCa, au demarat activitatea de vaccinare la sediile proprii, find deja imunizate peste 5.000 de persoane. Activitatea se derulează cu ajutorul a 47 de echipe care s-au deplasat la aceşti operatori economici.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Dr. Valeriu Gheorghiță: „Nu mai cred în varianta că oamenii nu vor să se vaccineze”. Apel către primari să sprijine
Medicul Valeriu Gheorghiță, prezent, sâmbătă, la Bran, la centrul de vaccinare, a făcut un apel către primari, în special din
800.000 de copii şi adolescenţi din țară sunt eligibili pentru vaccinare anti-COVID
Aproximativ 800 de mii de adolescenți și copii cu vârste între 12 și 15 ani sunt eligibili pentru vaccinarea împotriva
Medicul Valeriu Gheoghiţă: Cred că situaţia intră într-o periodă de control, din punct de vedere epidemiologic
Relaxările care au intrat în vigoare de azi reprezintă „un pas concret către normalitate” şi „arată eficienţa măsurilor, atât a
Jefuirea morților din Cimitirul Municipal, „obicei” reluat după 20 de ani: „Au vrut să îi fure și dinții”
Familia care se pregătea să îngroape o femeie decedată a avut un șoc atunci când a deschis capacul sicriului ce
Peste 131.500 de persoane, vaccinate anti-COVID la Brașov
Peste 131.500 de persoane au fost vaccinate până ieri în centrele de imunizate din județul Brașov, arată datele Direcției de
VIDEO „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, câștigătorul Ursului de Aur, primul film care rulează la Brașov după relxarea restricțiilor
Lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” regizat de Radu Jude, marele câștigător al celei de-a 71-a ediții a Festivalului Internațional de Film
COVID Prima zi din „marea relaxare” – 16 cazuri noi la Brașov
Rata de infectare este în scădere peste tot în țară, iar conform datelor anunțate sâmbătă și numărul cazurilor noi înregistrate
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România, vaccinează astăzi turiștii care vizitează Castelul Bran
Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România, colonelul doctor Valeriu Gheorghiță, vaccinează astăzi turiștii care vizitează Castelul Bran. Cei care
O brașoveancă a strâns peste 92 de milioane de vizualizări pe Instagram cu un video scurt. A depășit-o pe vedeta
La doar 22 de ani, Lorena Șerban, content creator din Brașov, a devenit cunoscută în toată lumea datorită contului ei
Trafic rutier închis sâmbătă și duminică între Râșnov și Poiana Brașov. Are loc Campionatul Național de viteză în coastă
Trafic rutier este inchis sambata si duminica intre Rasnov si Poiana Brasov, pentru desfasurarea Campionatului National de viteza in coasta.„Traficul
Premierul Cîțu anunță ridicarea unor restricții cu doar două posibilități, vaccin sau test PCR: Se redeschid sălile de fitness, se
Premierul Florin Cîțu a anunțat, vineri seară, restricțiile anulate cu data de 15 mai. Cu data de 15 mai se
COVID Rata de infectare în municipiul Brașov ajunge la 1,04/1000 după șapte săptămâni de scădere/ Situația pe localități
Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut, astăzi, în municipiul Brașov, la 1,04 cazuri la mia de locuitori, după
O soluție pe care o poate adopta și Brașovul pentru a scăpa de ciorile din Parcul Tractorul: metoda bufnița
Locuitorii din Arad se plâng de ani buni de ciorile din centrul orașului, astfel că primăria va încerca să le
Jaf cu iz macabru? O familie acuză că o femeie decedată a fost jefuită în capela unui cimitir din Brașov
Polițiștii brașoveni au deschis astăzi o anchetă la Cimitirul Municipal din Brașov, după ce familia unei persoane decedate a acuzat
Brașovul a primit până acum peste 235.000 de doze de vaccinuri anti-COVID. Numărul persoanelor vaccinate în județ a depășit 130.000
Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, până astăzi au fost distribuite centrelor de vaccinare, echipelor mobile și medicilor
MApN recrutează candidați pentru admiterea în instuțiile de învățământ superior și postliceal. Dosarele se pot depune până pe 24 mai
În perioada 14 mai – 15 iunie, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov desfășoară activitatea de recrutare și selecție a candidaților
Îți dorești un apartament spațios în Brașov? Alphaville Arena îți propune soluția ideală!
Ești în căutarea unui apartament de 3 camere în Brașov? Alphaville Arena are soluția ideală! Mai sunt disponibile doar două
O companie din Brașov a fost selectată de Institutul European pentru Inovare și Tehnologie ca să îndeplinească roluri importante în
Compania brașovană Iceberg, lider pe piața de consultanță pentru inovare, a fost selectată de Institutul European pentru Inovare și Tehnologie
Polițiștii au reținut trei persoane, între care se numără și o minoră, care l-au bătut pe un tânăr și i-au
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe
STUDIU eJobs: După pandemie, 45% dintre angajații români vor să își schimbe locul de muncă. Ce categorii profesionale și-ar putea
Primul lucru pe care vor să îl facă 45% dintre români după pandemie va fi să își schimbe locul de