Era sculptor şi lutier, dar la 47 de ani şi-a pierdut vederea şi a crezut că a pierdut totul. După exemplul lui Beethoven, abia acum creează capodoperele carierei sale
Claudiu Moldoveanu era sculptor şi lutier într-un orăşel de lângă Braşov şi ducea o viaţă liniştită, cu micile valuri trăite de un artist de provincie.
Născut în 1971, părea că întreaga viaţă îi va curge astfel, cu bucurii liniştite provocate de lucrurile şi lucrările pe care mâinile sale pricepute şi simţul artistic le produceau. A venit, însă, luna noiembrie 2018 când un accident nefericit l-a lăsat complet fără vedere. A crezut că întreaga fericire din viaţa sa a luat sfârşit şi va avea parte doar de suferinţă. Aşa a şi fost până în vara anului trecut când o emisiune difuzată la televizor avea să-i schimbe din nou viaţa şi să readucă bucuria, chiar mult mai profundă, în viaţa lui Claudiu Moldoveanu.
„Ascultând într-o zi, la televizor, viaţa lui Beethoven, când a rămas el fără auz şi a compus ultimele lui simfonii, mi-a dat un punct de sclipire. Am zis „Da! Dacă el a compus fără să audă, ce-ar fi ca şi Claudiu să se apuce să lucreze fără să vadă?”. Pentru că şi Beethoven avea pârghiile cunoştinţelor muzicale şi tot aşa aveam şi eu cunoştinţele şi pârghiile despre sculptură şi artă”, a povestit sculptorul.
Claudiu Moldoveanu s-a gândit că este momentul să pună în aplicare ceea ce ştie. I-au trebuit multe ore – chiar mii de ore – să se gândească şi să decidă ce va face şi s-a agăţat de cea mai mică speranţă pe care a găsit-o. Impulsionat de prieteni şi apropiaţi, a trecut la treabă. Avea o viziune şi se gândea că va face statui monumentale. „Când am pus mâna pe lut am simţit ce înseamnă cu adevărat volumetrie, simţul tactil, coordonarea mâinilor, a minţii. De fapt, în această sferă se lega, pur şi simplu, răbdarea şi am zis că trebuie să învăţ să am răbdare. Mă gândeam că voi ajunge de la parter direct la etajul al X-lea, dar am înţeles că trebuie să cobor şi să iau totul de la început, de la zero”, spune Claudiu Moldoveanu. A repornit de la primii paşi Artistul spune că aşa a învăţat să lucreze din nou, ca şi cum ar fi fost la grupa mică, în clasa pregătitoare şi aşa mai departe. Chiar prima lucrare din expoziţie se cheamă „Începuturi”, deoarece artistul o consideră începutul revenirii sale la viaţă. „Este prima lucrare pentru care am simţit o fericire incredibilă în momentul în care am realizat-o. Am început să simt şi cu sufletul, şi cu mâinile şi toată fiinţa mea simţea ce înseamnă forma şi asta m-a determinat să merg mai departe. Fiecare ştie când se închide şi se deschide cortina vieţii, iar conurile de brad care apar în această lucrare înseamnă viaţă”, s-a destăinuit artistul.
Citiți întreaga poveste Adevărul
