În această dimineață a început seria de evenimente „Liber la vaccinare, liber la viață”, care va consta în mai multe maratoane de imunizare în diverse puncte din oraș. Primul eveniment are loc la Teatrul Sică Alexandrescu și este intitulat „Liber la cultură” – maraton de vaccinare, fără programare, dedicat artiștilor, care vor să se întoarcă pe scenă, și iubitorilor de cultură, care își doresc să vadă evoluția artiștilor în sălile de teatru și de concert.
Vaccinul utilizat în cadrul acestei campanii este Pfizer, fiind disponibile 500 de doze.
Deocamdată lumea nu se prea înghesuie să se imunizeze. Potrivit martorilor, mai mult de jumătate de oră lumea nu așteaptă să se imunizeze, dar autoritățile se așteaptă ca în următoarele ore să crească interesul pentru această campanie.
De la ora 11.00, artiști ai Operei Brasov și viceprimarul Flavia Boghiu vor fi prezenți la acest eveniment pentru a susține importanța vaccinării pentru a ne putea întoarce cu toții la viața normală de dinainte de pandemie.