Luni, 3 mai, începe maratonul de vaccinare „Liber la vaccinare, liber la viață!“, cu primul eveniment din această serie, ,,Liber la cultură!”, care se va desfășura la Teatrul Sică Alexandrescu, între orele 8.00-20.00. Atunci când orice brașovean care dorește, poate veni să se vaccineze fără programare. Un eveniment pregătit de Primăria municipiului Brașov și DSP, în parteneriat cu Teatrul „Sică Alexandrescu”.
„Acest Liber la cultură începe cu Teatrul. Prin acest maraton de vaccinare fără programare ne dorim cu toții accesul nostru liber la cultură, să vă avem în sălile de spectacol. Într-o zi de sărbătoare, să celebrăm acest început de reintrare în sala de teatru, teatrul care este o sărbătoare a vieții, pentru că asta reprezintă el, ca artă a spectacolului, și ne dorim ca toți colegii noștri artiști și iubitori de cultură și nu numai să fie prezenți în cât mai mare număr, în Foaierul Mare al Teatrului, care e deschis între orele 8.00 și 20.00, luni, 3 mai. Vă aștept la Teatru”, a transmis managerul instituției, Dan Cogălniceanu.
Îndemnul la vaccinare pentru brașoveni vine și din partea actorilor brașoveni. „Susțin vaccinarea. Consider că doar în modul acesta putem trece peste această pandemie”, a spus actrița Simona Pop.
„Eu m-am vaccinat, cu AstraZeneca. Am avut puțină febră, am luat un paracetamol și m-am culcat. A doua zi, n-am mai avut nimic. M-am vaccinat pentru că mi-e dor de îmbrățișări, de prietenii mei și mai ales de voi, aici, în sală. Mi-e dor să vă simt energia, să vă aud aplauzele, să mă bucur de munca mea împreună cu voi. Pentru asta, vă rog și pe voi vaccinați-vă! Cu fiecare vaccin suntem mai aproape de o viață normală. Vaccinați-vă!”, a spus și actrița Oana Huiu.
La Teatrul „Sică Alexandrescu vor fi puse la dispoziție 500 de doze de Pfizer. Dacă va fi nevoie, vor fi suplimentate.