Anul trecut în aprilie, în timpul carantinei, un polițist din Ucea, județul Brașov, discuta pe o platformă online cu o tânără căreia îi cerea o fotografie. La rândul său, îi trimitea poze indecente.
Tânăra se pare că i-ar fi trimis până la urmă o fotografie explicită, dar polițistul a bănuit ca e o imagine de pe internet și a insistat să se întâlnească.
Polițistul a recunoscut până la urmă că i-a trimis femeii fotografii indecente.
Omul în uniformă pare a fi contrazis de unii dintre cei care îl cunosc mai bine. Aceștia susțin că ar fi existat și o încercare de hărțuire a altei femei.
În octombrie, tânăra ar fi reclamat întreaga situație și a urmat o cercetare internă pentru hărțuire, susțin surse din Ministerul de Interne. Reprezentanții sindicatului consideră condamnabil un astfel de comportament.
Cazul e cunoscut în Ministerul de Interne, dar situația pare confuză la IPJ Brașov. Reprezentanții instituției refuză să spună dacă polițistul a fost cercetat invocând protecția datelor cu caracter personal.
În cazul polițistului de la Ucea a fost declanșată o cercetare internă și a fost sesizat parchetul Făgăraș, susțin surse judiciare. Cum femeia nu a făcut plângere pentru hărțuire, cazul a fost clasat.
Tânără hărțuită și-a închis contul de Facebook, și-a schimbat numărul de telefon și a plecat din țară, spun surse din anturajul său.
Sursa: ȘtirileTVR.ro