Tribunalul Alba a pronunţat marţi, 27 aprilie 2021, prima hotărâre într-un dosar de delapidare şi evaziune fiscală în legătură cu activităţi economice ce au avut loc în urmă cu 12 ani la societatea Mia Carn Mirăslău, în prezent în faliment.
Dosarul se află în procedură de rejudecare, fiind pe rolul instanţelor încă din 2016. Principalul inculpat, Ovidiu Tition, din Braşov, un infractor cunoscut, care a petrecut deja mai mulţi ani la închisoare pentru alte fapte, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru delapidare. Instanţa a încetat procesul penal în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, potrivit adevarul.ro.
Aceeaşi decizie de încetare a procesului a fost luată şi faţă de un fost administrator al societăţii, care, astfel, scapă de problemele penale. În prima fază a procesului, Tition a primit 3 ani cu executare, iar fostul administrator a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Curtea de Apel a dispus, însă, rejudecarea iar cauza a revenit în decembrie 2019 la Tribunal. Hotărârea instanţei de fond poate fi contestată la Curtea de Apel. Instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de ANAF şi l-a obligat pe Tititon la plata sumei de 67.134 lei, din care 36.444 lei reprezintă T.V.A., iar 30.690 lei reprezintă impozit pe profit şi a accesoriilor aferente debitului principal până la achitarea integrală a acestuia. Ambii inculpaţi au mai fost obligaţi să pe inculpatul Tition Ovidiu în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Mia Carn SRL şi cu fostul administrator, la rândul său în solidar cu partea responsabilă civilmente Alba Mia Carn SRL la plata sumei de 266.000 lei reprezentând TVA şi a accesoriilor aferente până la achitarea integrală a debitului principal.
Ovidiu Tition mai trebuie să plătească despăgubiri civile de 264.844 lei către societatea Mia Carn SRL, reprezentată de lichidatorul judiciar. Potrivit rechizitoriului, pornind de la controalele efectuate de Garda Financiară Alba, s-a constatat că Tition Ovidiu, în calitate de administrator de fapt al S.C. Mia Carn Product S.R.L. Mirăslău, în perioada februarie-aprilie 2009, a efectuat achiziţii de la trei societăţi în sumă totală de 509.720 lei, pentru care a achitat suma de 168.251,39 lei şi a livrat succesiv, prin emiterea a 74 de facturi, bunuri materiale în valoare totală de 737.977,49 lei (cu T.V.A.), către S.C. Mia Carn S.R.L..
Operaţiunile comerciale nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a firmei şi nu s-au depus deconturile de TVA, prejudiciindu-se astfel bugetul de stat cu suma de 67.134 lei. De asemenea, anchetatorii au mai constatat că inculpatul, în calitate de administrator al S.C. Mia Carn S.R.L. Aiud, a înregistrat în contabilitatea acestei firme achiziţii fictive pentru suma de 1.666.000 lei reprezentând avans lucrări, operaţiune fictivă prin care şi-a diminuat obligaţiile fiscale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 266.000 lei reprezentând TVA.
În plus, procurorii au mai reţinut că Tititon, în calitate de administrator al S.C. Mia Carn S.R.L. şi-a însuşit în folosul său ori pentru altul, mijloace fixe şi de transport din cadrul acestei firme, constatate lipsă la momentul controlului Gărzii Financiare, parte dintre bunuri fiind recuperate pe parcursul cercetărilor, prejudiciul rămas nerecuperat fiind de 264.844 lei. În 2018, Tititon a fost condamnat definitiv în Alba la 6 ani în regim de detenţie pentru înşelăciune, delapidare şi infracţiuni la legea cecului, tot în legătură cu activitatea societăţii din Mirăslău.
sursa foto: adevarul.ro