Minsterul Sănătății și Ministerul Educației au emis un ordin comun care prevede cum se vor desfășura cursurile după revenirea elevilor din vacanță, în data de 5 mai. Astfel, potrivit documentului, școlile vor funcționa în două scenarii. Acolo unde rata de infectare este mai mică de 1 la mie, participă la cursuri cu prezență fizică toți elevii. În localitățile cu o rată mai mare de 1 la mie, dar în care nu este instituită carantina, participă fizic la cursuri preșcolarii, elevii din învățământul primar și elevii din clasele terminale. De asemenea, ordinul pemite participarea la cursuri și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă.
Potrivit ordinului, Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune Inspectoratului Școlar aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:
Scenariul 1
Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie acolo unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori.
Scenariul 2
a)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
b)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină.
Ordinul de ministru mai prevede că este permisă organizarea orelor remediale, cu prezența fizică, în unitățile de învățământ, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, respectiv, distanțare corectă, aerisirea frecventă a spațiilor, respectarea normelor de igienă și purtarea obligatorie a măștii de protecție.
Este permisă participarea preșcolarilor/elevilor din învățământul special, cu prezența fizică, la nivelul tuturor grupelor/claselor, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, repectiv, distanțare adecvată, respectarea normelor de igiena și asigurarea ventilării regulate a spațiilor.
Personalul didactic/nedidactic și personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învățământ are obligația să poarte mască în permanență în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în timpul pauzelor atât în interior cât și în exterior, precum și în sălile de clasă, cu exceptia situațiilor în care procesul specific de predare/învățare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere și vor evita în permanență contactul față în față cu copiii la o distanță mai mică de 2 m.
Semestrul al doilea al anului școlar a fost redus cu o săptămână pentru toate clasele, cu excepția celor terminale. Astfel, școala se termină în data de 25 iunie, nu în 18 iunie.