Stiri Brasov, Timp liber

Mai multe autobuze și troleibuze pe patru linii RATBV începând de marțea viitoare

Din data de 4 mai, respectiv de marțea viitoare, operatorul de transport RATBV va suplimenta, la orele de vârf, numărul de curse pe mai multe trasee din municipiul Brașov, atât pentru a scădea timpul de așteptare în stații al călătorilor, cât și pentru a asigura distanțarea între călători, având în vedere pandemia de COVID -19. Cele 4 linii pe care vor fi introduse noi mijloace de transport sunt Linia 7, Roman – Rulmentul; Linia 8, Saturn – Rulmentul; Linia 25, Avantgarden – Roman și linia 36, Independenței – Livada Poștei.

„În urma discuțiilor avute cu cetățenii, având în vedere şi condițiile epidemiologice actuale precum și nevoia de a suplimenta numărul de autobuze, împreună cu conducerea RATBV am suplimentat patru linii de transport în comun, și anume liniile 7, 8, 25 și 36, astfel că timpii de așteptare vor fi reduși pentru fiecare dintre acestea. De asemenea, în cazul liniei 25, cea care leagă cartierul Avangarden Bartolomeu de Gara Brașov, respectiv capătul de linie Roman, acum toate autobuzele vor întoarce la Roman“, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Decizia de suplimentare a numărului de curse a fost luată ținând cont de solicitările primite de la cetățeni, dar și ca urmare a identificării unor creșteri ale fluxurilor de călători la orele de vârf din zilele lucrătoare.

Astfel, din data de 4 mai, în programul de transport din municipiul Brașov vor avea loc următoarele modificări:

Linia 7, Roman – Rulmentul: se va introduce încă un mijloc de transport, cel de-al 4-lea vehicul, astfel că frecvența crește la 17 minute;

Linia 8, Saturn – Rulmentul: va crește frecvența prin introducerea celui de-al 9-lea vehicul, astfel că frecvența va ajunge la 6-7 minute;

Linia 25, Avantgarden – Roman: se va introduce cel de-al 3-lea autobuz, frecvența fiind de 27 de minute.

Linia 36, Independenței – Livada Poștei: va crește frecvența prin introducerea celui de-al 7-lea vehicul, frecvența va ajunge la maxim 7 minute.

Totodată, începând cu aceeași dată, autobuzele de pe linia 25 vor circula, pe tot parcursul zilei, până la terminalul Roman, traseul fiind Avantgarden – Gară – terminal Poienelor și retur. În acest moment, linia 25 circulă pe traseul Avantgarden – Roman doar la orele de vârf, iar în afara acestora, circulă pe traseul Avantgarden – Gară.

2 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Reprezentanții P&P: „Nu ne discutăm contractele pe Facebook sau în presă. Avem șase proceduri judiciare deschise împotriva Primăriei Brașov”/ Parcările
Brașovenii ar putea beneficia din plin de haosul de la nivel administrauv și să nu mai plătească parcările publice pe
Intersecția problemă de la Stadionul Municipal va fi reconfigurată odată cu amenajării park & ride-ului. Edilii au alocat 250.000 de
Intersecția de la Stadionul Municipal ar urma să fie resistematizată, atât pentru a se asigura un acces mai facil către
Primăria plătește 140.000 de lei unui consultant care să pregătescă licitația pentru ridicarea gunoiului menajer al brașovenilor. Contractul este estimat
După ce în 2017, Primăria Brașov a realizat un studiu de oportunitate cu privire la determinarea modului optim în care
Toți elevii din municipiul Brașov s-ar putea întoarce de mâine în clase dacă rata de infectare scade sub 1/1000. Ieri,
Toți elevii din municipiul Brașov se pot reîntoarce fizic la clase începând de mâine, dacă astăzi rata de infectare din
S-a depășit pragul de 100.000 de conturi în platforma Rabla pentru Electrocasnice. Conturile mai pot fi create până joi, 20
Pragul de 100.000 de conturi create de cetăţeni în platforma Rabla pentru Electrocasnice a fost depăşit duminică, a anunţat Ministerul
Un vasluian a dispărut în Codlea. Venea din Italia, iar la popasul dintre Codlea și Hălchiu a rupt-o la fugă/
Poliția Municipiului Codlea a fost sesizată, astăzi, cu privire la dispariția unui bărbat în vârstă de 47 ani, din județul
Jurnalistul Alexandru Ghiza își deschide vlogcast-ul cu povestea ursului Lache, împușcat de Ceaușescu pentru a doborî recordul lui Tito
După aproape zece ani de când a decis să își agațe pixul în cui, jurnalistul brașovean Alexandru Ghiza și-a lansat
RO-ALERT Urs văzut la Pietrele lui Solomon. Evitați zona!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Braşov a trimis un mesaj RO ALERT prin care anunță prezența unui urs în zona
Ministrul Mediului, despre situaţia urşilor: Fără soluţii de la autorități, braconajul va fi răspunsul cetăţenilor
Dacă instituţiile statului nu reuşesc să gestioneze problema urşilor, braconajul va fi răspunsul cetăţenilor la această situaţie, susține ministrul Mediului,
Aproape 82.000 de doze de vaccin Pfizer ajung mâine la Brașov
O nouă tranșă de 697.320 de doze de vaccin Pfizer sosește luni în România. Vaccinurile vor fi livrate pe cale
Brașovenilor le place să se vaccineze pe Republicii. Peste 300 de persoane au fost imunizate până la orele 13.00/ Dozele
Astăzi, pe strada Republicii, în fața Modarom, între orele 8.00 și 20.00, se desfășoară cel de al treilea eveniment din
VIDEO Prefectul Cătălin Văsii și-a agățat astăzi costumul în cui și a devenit voluntar la Centrul de vaccinare de pe
Apel la sprijinul autorităților în campaniile de imunizare a făcut, sâmbătă, la Bran, dr. Valeriu Gheorghiță, iar la Brașov, apelul
COVID: Doar 13 noi infectări, depistate la Brașov în ultima zi/ La nivel național au fost anunțate 565 de cazuri
Până astăzi, 16 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.071.899 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
COVID Rata de infectare a ajuns la 1,00/1000 după 50 de zile de scădere continuă
Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Brașov a scăzut, astăzi, la un caz la mia de locuitori, după
A început cel de-al treilea maraton de vaccinare organizat de Primăria Brașov. 360 de doze de vaccin Pfizer sunt pregătite
A început cel de al treilea eveniment dedicat vaccinării, fără programare, din cadrul maratonului „Liber la vaccinare, liber la viață”.
Dr. Valeriu Gheorghiță: „Nu mai cred în varianta că oamenii nu vor să se vaccineze”. Apel către primari să sprijine
Medicul Valeriu Gheorghiță, prezent, sâmbătă, la Bran, la centrul de vaccinare, a făcut un apel către primari, în special din
800.000 de copii şi adolescenţi din țară sunt eligibili pentru vaccinare anti-COVID
Aproximativ 800 de mii de adolescenți și copii cu vârste între 12 și 15 ani sunt eligibili pentru vaccinarea împotriva
Medicul Valeriu Gheoghiţă: Cred că situaţia intră într-o periodă de control, din punct de vedere epidemiologic
Relaxările care au intrat în vigoare de azi reprezintă „un pas concret către normalitate” şi „arată eficienţa măsurilor, atât a
Jefuirea morților din Cimitirul Municipal, „obicei” reluat după 20 de ani: „Au vrut să îi fure și dinții”
Familia care se pregătea să îngroape o femeie decedată a avut un șoc atunci când a deschis capacul sicriului ce
Peste 131.500 de persoane, vaccinate anti-COVID la Brașov
Peste 131.500 de persoane au fost vaccinate până ieri în centrele de imunizate din județul Brașov, arată datele Direcției de