
Casa de oaspeți a Contelui Mikes de pe domeniul Zăbala este pur și simplu definiția romantismului clasic, reinventată și contemporaneizată. Camere mari și foarte mari, șeminee așișderea, dușuri duble, chiuvete duble, cada romantică în mijlocul camerei, paturi uriașe, terase care dau spre grădina victoriană în care și-ar putea bea cafeaua toată suita regală, dar care aparțin doar celor 2, toate, iată, îți oferă spațiul alegerii romantice.
Întreg domeniul Zăbala se întinde pe 500 de hectare de păduri și pășuni, parte a complexului proiect de preservare Conservation Transyilvania, iar pe 50 dintre acestea se desfășoară fastuosul parc al domeniului – 8 clădiri restaurate, alei de promenadă pe sub castani, cărări prin pădure de luat la picior, roată sau trap, mici lacuri, pâraie, o saună cocoțată în loja cu priveliște, terase la soare, toate îmbogățite de joaca liniștită a naturii, de zbenguiala celor câțiva căței negri ai domeniului, de jazz-ul care rulează în surdină la terasă și de sfada păunilor.

Castelul Contelui Mikes, care tronează deasupra celorlalte dependințe și care este reședința familiei și în prezent, a jucat, la fel ca și multe alte locuri de seamă din Transilvania, un rol nedorit în filmul comunist. Cu proprietarii alungați în 1949 din casa construită încă din secolul al XVII-lea, aceasta a fost, timp de 50 de ani reședința de vacanță a casei presei comuniste, sanatoriu, spital și, de la sine înțeles, distrusă aproape în totalitate în momentul în care a fost retrocedată familiei.
Recuperat de 20 de ani de către nepoții Contelui Mikes și intens îngrijit de atunci, domeniul nu doar că a renăscut, dar a fost transformat într-un loc extraordinar, care te duce cu gândul la lirismul franțuzesc, înconjurat de eleganța grădinilor englezești. Descris în diverse broșuri ca fiind cel mai bine păstrat secret al Transilvaniei, fastul de pe domeniul Zăbala nu cred că mai este un secret pentru mulți astăzi, totuși, gândul că este astfel nu face decât să îi sporească misterul romantic.

Ascunse printre peste 100 de specii de copaci și o faună carpatică incredibilă, pe domeniul Zăbala se află 8 clădiri istorice. Se remarcă The Machine House, prima casă de oaspeți a familiei Mikes care, pe vremuri, a reprezentat sursa de energie electrică nu doar a castelului, ci și a așezărilor din împrejurimi și The New Castle, reședința, poate, a celor mai somptuoase odăi din Transilvania și emblema vizuală a domeniului.
Castelul Nou este conectat printr-un culoar de Castelul Vechi, domeniu privat și reședința nobiliară a familei Mikes, care tronează deasupra celorlalte dependințe. The Old Stables este clădirea destinată evenimentelor private, The Old Saddle House întâmpină oaspeții chiar la intrare cu un apartament cu 4 dormitoare și nelipsitul living elegant iar The Garden House este numai bună pentru intimitatea unei familii. Puțin mai în vale, padocurile pentru cai și lacurile, mai în deal sauna, ciubărul și liniștea naturii.
CITEȘTE ARTICOLUL ÎN ÎNTREGIME PE ZILE ȘI NOPȚI BRAȘOV.
