Traficul se desfășoară cu dificultate la această oră în zona Bartolomeu, după ce în intersecția de la Stadionul Municipal a avut loc un accident. Este vorba de un accident cu victime între două autoturisme, la fața locului intervenind și paramedicii SMURD pentru a le acorda ajutorul persoanelor rănite.
În această intersecție au loc foarte multe accident, mai ales că s-a renunțat la limitatorul de pe Calea Făgărașului, astfel că mulți șoferi forțează intrarea spre Calea Cristianului, iar producerea de incidente este iminentă.
„În această dimineață, la intersecția străzii Calea Făgărașului cu strada Șoseaua Cristianului din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier, coliziune între două autovehicule. În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv unul dintre cei doi conducători auto, aceasta primind îngrijiri medicale la fața locului. La testarea celuilalt conducător auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier. Traficul este dirijat de către polițiștii rutieri aflați la fața locului”, a precizat agent principal de poliție Nadia Olaru.