Stiri Brasov

Firma P&P, care administrează parcările publice din Brașov, a câștigat procesul cu Primăria. Judecătorii au decis să suspende hotărârea de CL prin care fusese redus intervalul de taxare și să se reia taxarea non-stop

Firma P&P a câștigat, în primă instanță, la Curtea de Apel, procesul intentat Primăriei și Consiliului Local Brașov cu privire la anularea hotărârii prin care a fost modificat regulamentul de parcări publice, respectiv prin care aleșii Brașovului au decis ca să nu se mai taxeze non-stop.

Astfel, judecătorii au dispus suspendarea executării hotărârii adoptată în noiembrie 2020 de către Consiliul Local Brașov prin care s-a stabilit ca taxarea în parcările publice să se facă doar în intervalul orar 8.00 – 20.00, și doar de luni până sâmbătă, astfel încât duminica și pe timp de noapte staționarea pe cele 10.000 de locuri de parcare publice să fie gratuită. Decizia a fost luată până la soluționarea în contencios administrativ fiscal având ca obiect anularea acestui act administrativ în fond, respectiv a Hotărârii Consiliului Local nr. 692/2020 pentru modificarea şi completarea H.C.L. nr. 251/2005, republicată, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din municipiul Braşov.

Tot prin această hotărâre, a fost clarificată și noțiunea de riveran. Astfel, abonamentul tip riveran* se eliberează, de către P&P, persoanelor fizice care au domiciliul sau reședința în zona parcării. Deținătorii abonamentului tip riveran vor putea parca în orice loc disponibil, pe o rază de 200 m, cu condiția ca locul de parcare să se afle în aceeași zonă de tarifare. Odată anulată hotărârea, implicit ar urma să fie anulată și această prevedere, astfel că edilii vor trebuie să regândească posibilitatea de a adopta această facilitate de comun acord cu concesionarul P&P.

Decizia emisă astăzi de Curtea de Apel poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile la Tribunalul Covasna.

Un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Dr. Valeriu Gheorghiță: „Nu mai cred în varianta că oamenii nu vor să se vaccineze”. Apel către primari să sprijine
Medicul Valeriu Gheorghiță, prezent, sâmbătă, la Bran, la centrul de vaccinare, a făcut un apel către primari, în special din
800.000 de copii şi adolescenţi din țară sunt eligibili pentru vaccinare anti-COVID
Aproximativ 800 de mii de adolescenți și copii cu vârste între 12 și 15 ani sunt eligibili pentru vaccinarea împotriva
Medicul Valeriu Gheoghiţă: Cred că situaţia intră într-o periodă de control, din punct de vedere epidemiologic
Relaxările care au intrat în vigoare de azi reprezintă „un pas concret către normalitate” şi „arată eficienţa măsurilor, atât a
Jefuirea morților din Cimitirul Municipal, „obicei” reluat după 20 de ani: „Au vrut să îi fure și dinții”
Familia care se pregătea să îngroape o femeie decedată a avut un șoc atunci când a deschis capacul sicriului ce
Peste 131.500 de persoane, vaccinate anti-COVID la Brașov
Peste 131.500 de persoane au fost vaccinate până ieri în centrele de imunizate din județul Brașov, arată datele Direcției de
VIDEO „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, câștigătorul Ursului de Aur, primul film care rulează la Brașov după relxarea restricțiilor
Lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” regizat de Radu Jude, marele câștigător al celei de-a 71-a ediții a Festivalului Internațional de Film
COVID Prima zi din „marea relaxare” – 16 cazuri noi la Brașov
Rata de infectare este în scădere peste tot în țară, iar conform datelor anunțate sâmbătă și numărul cazurilor noi înregistrate
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România, vaccinează astăzi turiștii care vizitează Castelul Bran
Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România, colonelul doctor Valeriu Gheorghiță, vaccinează astăzi turiștii care vizitează Castelul Bran. Cei care
O brașoveancă a strâns peste 92 de milioane de vizualizări pe Instagram cu un video scurt. A depășit-o pe vedeta
La doar 22 de ani, Lorena Șerban, content creator din Brașov, a devenit cunoscută în toată lumea datorită contului ei
Trafic rutier închis sâmbătă și duminică între Râșnov și Poiana Brașov. Are loc Campionatul Național de viteză în coastă
Trafic rutier este inchis sambata si duminica intre Rasnov si Poiana Brasov, pentru desfasurarea Campionatului National de viteza in coasta.„Traficul
Premierul Cîțu anunță ridicarea unor restricții cu doar două posibilități, vaccin sau test PCR: Se redeschid sălile de fitness, se
Premierul Florin Cîțu a anunțat, vineri seară, restricțiile anulate cu data de 15 mai. Cu data de 15 mai se
COVID Rata de infectare în municipiul Brașov ajunge la 1,04/1000 după șapte săptămâni de scădere/ Situația pe localități
Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut, astăzi, în municipiul Brașov, la 1,04 cazuri la mia de locuitori, după
O soluție pe care o poate adopta și Brașovul pentru a scăpa de ciorile din Parcul Tractorul: metoda bufnița
Locuitorii din Arad se plâng de ani buni de ciorile din centrul orașului, astfel că primăria va încerca să le
Jaf cu iz macabru? O familie acuză că o femeie decedată a fost jefuită în capela unui cimitir din Brașov
Polițiștii brașoveni au deschis astăzi o anchetă la Cimitirul Municipal din Brașov, după ce familia unei persoane decedate a acuzat
Brașovul a primit până acum peste 235.000 de doze de vaccinuri anti-COVID. Numărul persoanelor vaccinate în județ a depășit 130.000
Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, până astăzi au fost distribuite centrelor de vaccinare, echipelor mobile și medicilor
MApN recrutează candidați pentru admiterea în instuțiile de învățământ superior și postliceal. Dosarele se pot depune până pe 24 mai
În perioada 14 mai – 15 iunie, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov desfășoară activitatea de recrutare și selecție a candidaților
Îți dorești un apartament spațios în Brașov? Alphaville Arena îți propune soluția ideală!
Ești în căutarea unui apartament de 3 camere în Brașov? Alphaville Arena are soluția ideală! Mai sunt disponibile doar două
O companie din Brașov a fost selectată de Institutul European pentru Inovare și Tehnologie ca să îndeplinească roluri importante în
Compania brașovană Iceberg, lider pe piața de consultanță pentru inovare, a fost selectată de Institutul European pentru Inovare și Tehnologie
Polițiștii au reținut trei persoane, între care se numără și o minoră, care l-au bătut pe un tânăr și i-au
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe
STUDIU eJobs: După pandemie, 45% dintre angajații români vor să își schimbe locul de muncă. Ce categorii profesionale și-ar putea
Primul lucru pe care vor să îl facă 45% dintre români după pandemie va fi să își schimbe locul de