Stiri Brasov

Doi dintre „câștigătorii pandemiei” vor aproviziona Spitalul de Copii cu medicamente pentru tratarea unor boli rare. Contractele depășesc 8 milioane de lei

Spitalul Clinic de Copii Brașov a încheiat un acord-cadru valabil pe o perioadă de un an pentru achiziția unor tratamente necesare tratării unor boli mai rare. Este vorba de Idursulfasum 2mg/ml, care este folosit pentru tratarea Sindromului Hunter (o boală rară care afectează dezvoltarea mentală, funcționarea organelor, aspectul fizic) și Everolimus 2mg, utilizat pentru ca imunosupresor pentru a preveni respingerea transplanturilor de organe, dar și în tratamentul cancerului de celule renale și a altor tumori.

Câștigători ai licitației au fost desemnate companiile distribuitoare de medicamente Alliance Healthcare România și Farmexim. Prima a avut cea mai bună ofertă dintre cele trei depuse pentru furnizarea de Idursulfasum, oferind un preț maximal pentru acest acord-cadru de 7,9 milioane de lei, față de valoarea maximală estimată de 9,28 milioane de lei cu TVA, banii urmând să fie plătiți în funcție de numărul de doze necesare.

Farmexim SA care ar urma să furnizeze Everolimus, valoarea ofertei sale, din cele patru depuse, fiind de 146.146 de lei, cu TVA, față de valoarea estimată de 228.480 de lei, cu TVA.

Potrivit datelor publicate de Europa Liberă, ambele firmele se numără printre furnizorii care și-au îngroșat afacerile în pandemie, datorită contractelor derulate cu Statul. Astfel,  Alliance Healthcare Romania, firmă mamut cu o cifră de afaceri de 3,7 miliarde de lei în 2019 și profit 77 milioane de lei, în pandemie, anul trecut, a obținut contracte directe cu Statul de 20 milioane de lei. Farmexim SA a vândut direct spitalelor în pandemie produse medicale în valoare de aproximativ 19 milioane de lei.Societatea este deținută, în proporție de 88,8 procente de Phoenix PIB Austria cu sediul la Viena.​

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Dr. Valeriu Gheorghiță: „Nu mai cred în varianta că oamenii nu vor să se vaccineze”. Apel către primari să sprijine
Medicul Valeriu Gheorghiță, prezent, sâmbătă, la Bran, la centrul de vaccinare, a făcut un apel către primari, în special din
800.000 de copii şi adolescenţi din țară sunt eligibili pentru vaccinare anti-COVID
Aproximativ 800 de mii de adolescenți și copii cu vârste între 12 și 15 ani sunt eligibili pentru vaccinarea împotriva
Medicul Valeriu Gheoghiţă: Cred că situaţia intră într-o periodă de control, din punct de vedere epidemiologic
Relaxările care au intrat în vigoare de azi reprezintă „un pas concret către normalitate” şi „arată eficienţa măsurilor, atât a
Jefuirea morților din Cimitirul Municipal, „obicei” reluat după 20 de ani: „Au vrut să îi fure și dinții”
Familia care se pregătea să îngroape o femeie decedată a avut un șoc atunci când a deschis capacul sicriului ce
Peste 131.500 de persoane, vaccinate anti-COVID la Brașov
Peste 131.500 de persoane au fost vaccinate până ieri în centrele de imunizate din județul Brașov, arată datele Direcției de
VIDEO „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, câștigătorul Ursului de Aur, primul film care rulează la Brașov după relxarea restricțiilor
Lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” regizat de Radu Jude, marele câștigător al celei de-a 71-a ediții a Festivalului Internațional de Film
COVID Prima zi din „marea relaxare” – 16 cazuri noi la Brașov
Rata de infectare este în scădere peste tot în țară, iar conform datelor anunțate sâmbătă și numărul cazurilor noi înregistrate
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România, vaccinează astăzi turiștii care vizitează Castelul Bran
Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România, colonelul doctor Valeriu Gheorghiță, vaccinează astăzi turiștii care vizitează Castelul Bran. Cei care
O brașoveancă a strâns peste 92 de milioane de vizualizări pe Instagram cu un video scurt. A depășit-o pe vedeta
La doar 22 de ani, Lorena Șerban, content creator din Brașov, a devenit cunoscută în toată lumea datorită contului ei
Trafic rutier închis sâmbătă și duminică între Râșnov și Poiana Brașov. Are loc Campionatul Național de viteză în coastă
Trafic rutier este inchis sambata si duminica intre Rasnov si Poiana Brasov, pentru desfasurarea Campionatului National de viteza in coasta.„Traficul
Premierul Cîțu anunță ridicarea unor restricții cu doar două posibilități, vaccin sau test PCR: Se redeschid sălile de fitness, se
Premierul Florin Cîțu a anunțat, vineri seară, restricțiile anulate cu data de 15 mai. Cu data de 15 mai se
COVID Rata de infectare în municipiul Brașov ajunge la 1,04/1000 după șapte săptămâni de scădere/ Situația pe localități
Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut, astăzi, în municipiul Brașov, la 1,04 cazuri la mia de locuitori, după
O soluție pe care o poate adopta și Brașovul pentru a scăpa de ciorile din Parcul Tractorul: metoda bufnița
Locuitorii din Arad se plâng de ani buni de ciorile din centrul orașului, astfel că primăria va încerca să le
Jaf cu iz macabru? O familie acuză că o femeie decedată a fost jefuită în capela unui cimitir din Brașov
Polițiștii brașoveni au deschis astăzi o anchetă la Cimitirul Municipal din Brașov, după ce familia unei persoane decedate a acuzat
Brașovul a primit până acum peste 235.000 de doze de vaccinuri anti-COVID. Numărul persoanelor vaccinate în județ a depășit 130.000
Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, până astăzi au fost distribuite centrelor de vaccinare, echipelor mobile și medicilor
MApN recrutează candidați pentru admiterea în instuțiile de învățământ superior și postliceal. Dosarele se pot depune până pe 24 mai
În perioada 14 mai – 15 iunie, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov desfășoară activitatea de recrutare și selecție a candidaților
Îți dorești un apartament spațios în Brașov? Alphaville Arena îți propune soluția ideală!
Ești în căutarea unui apartament de 3 camere în Brașov? Alphaville Arena are soluția ideală! Mai sunt disponibile doar două
O companie din Brașov a fost selectată de Institutul European pentru Inovare și Tehnologie ca să îndeplinească roluri importante în
Compania brașovană Iceberg, lider pe piața de consultanță pentru inovare, a fost selectată de Institutul European pentru Inovare și Tehnologie
Polițiștii au reținut trei persoane, între care se numără și o minoră, care l-au bătut pe un tânăr și i-au
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe
STUDIU eJobs: După pandemie, 45% dintre angajații români vor să își schimbe locul de muncă. Ce categorii profesionale și-ar putea
Primul lucru pe care vor să îl facă 45% dintre români după pandemie va fi să își schimbe locul de