După o perioadă de pauză, lucrările de reamenajare a străzilor din noua zonă rezidențială a cartierului Tractorul ar urma să fie reluate, mai ales că au mai fost rezolvate și unele probleme de natură juridică, astfel că se va putea interveni pentru modernizarea infrastructurii stradale.
După cum a precizat consilierul local Ioan Corbu porțiunea neasfaltată din strada Nicole Labis a fost dată în lucru la Direcția Tehnică urmând a se asfalta imediat ce vremea va permite. „O parte din strada Manole Diamandi a fost cedata cu titlu gratuit către domeniul public de către un proprietar persona fizica, așadar, și această porțiune urmează să fie asfaltată în viitorul apropiat. Este vorba de portiunea cuprinsa intre numerele19 si 23”, a menționat consilierul local. De altfel, ar urma să intre în modernizare și porțiunile de teren din străzile 1 Decembrie 1918 și Ioan Socec, după ce proprietarul a fost despăgubit de unul dintre dezvoltatorii imobiliari din zonă.
O altă veste bună dată de acesta locuitorilor cartierului este și faptul că a fost identificat un teren de aproximativ 1.300 mp care aparține domeniului public, situat pe strada Ioan Socec, care se pretează a fi amenajat drept parcare, poate și un loc de joacă, deoarece chiar lipseste unul în zona respectivă. „Momentan terenul este neamenajat, neasfaltat și o parte din el este ocupat in mod ilegal de către unul din proprietarii caselor din vecinatate, acesta amenajându-și o mică grădină pe o parte din el”, a explicat Ioan Corbu.
Totodată, va continua și acțiunea de înverzire a cartierului, în această primăvară urmând să fie plantați peste 150 de arbori dispuși pe aliniamentul strazilor din cartier, după cum a mai adăugat alesul local.
Un comentariu
Minunat! Dar tot nu ne spune domnul Corbu, fin observator al realităților din Tractoru, dacă se va amenaja până la urmă trotuarul de pe o parte a străzii G. Bacovia, spre unitatea militară, și dacă, tot acolo se vor asfalta cei 50 m, pentru a da termina nenorocita asta de stradă, prelungirea spre RAR…Dacă le-ați luat la inventariat, apoi faceți-le pe toate, nu doar cele pe unde locuiesc oreșce consilieri….