Caty Roos abia împlinise 18 ani, luase Bacul şi intrase la facultate, la Psihologie, la Braşov. Primul drum după examenul de admitere l-a făcut la Timişoara, iar viaţa i s-a schimbat pentru totdeauna.
În Timişoara a întâlnit doi băieţi, Elvis şi Raphael, fraţi, blonzi şi frumuşei, de 12 şi 13 ani, care cerşeau. A intrat cu ei în vorbă şi a aflat mai multe despre copii şi familia lor. A decis să meargă acasă la copii şi să-i convingă pe părinţii lor să fie de acord cu plasamentul micuţilor. S-a întors la Braşov împreună cu cei doi fraţi, iar, când a văzut-o, mama ei i-a spus că nu îi poate primi pe toţi trei. Şi-a găsit un loc de muncă, a închiriat o garsonieră şi şi-a început viaţa de adult.
„Mergeam la şcoală şi la muncă. Nu îmi permiteam program redus, astfel că nici nu am apucat să mă gândesc că mi-e greu. Veneam acasă seara, târziu, ruptă de oboseală şi făceam temele cu băieţii şi celelalte treburi casnice. Nu aveam prea multe lucruri şi ne confruntam cu multe dificultăţi, dar eram tânără şi totul a fost atât de frumos! Mi-aduc aminte că, o dată, mi s-a făcut rău. Băieţii au sunat la Urgenţă şi au spus că mamei lor i s-a făcut rău. I-a întrebat câţi ani are mama, au spus că 18, iar când i-a întrebat pe ei câţi ani au şi au spus că au 13 ani, le-a închis operatoarea. A crezut că îşi bat joc de ea”, povesteşte Caty Roos (38 ani).
„Caty ia acasă toţi copiii!”
După câţiva ani, Caty Roos a terminat facultatea şi a putut să se ocupe mai bine de copii. A decis să adopte o fetiţă şi, astfel, în familie a apărut şi Teresa, un bebeluş. Din numele celor trei copii a ales numele asociaţiei de servicii sociale pe care a decis să o înfiinţeze: ElTeRa (Elvis, Teresa, Raphael). A mai luat o fetiţă în plasament, dar, în timp ce făcea demersurile legale, mama ei a îndrăgit-o atât de mult, încât, împreună, au decis ca fetiţa să fie luată în plasament de mama sa.
Între timp, Caty şi-a întâlnit iubirea vieţii, un german care nu numai că nu a fost deranjat de faptul că braşoveanca iubea atât de mult copiii, ci chiar a fost impresionat. „Cum alţii iau acasă toţi câinii şi pisicile, Caty ia toţi copiii”, glumea Matthias. Cei doi au o fetiţă, Sofia, care este educată în spiritul implicării în problemele comunităţii. „Am fost în Africa împreună cu părinţii mei, când eram mică. Mi-am promis că mă voi întoarce acolo şi îi voi ajuta pe copiii din Zambia. Acum merg în fiecare an, am construit acolo şcoli, case şi ţinem cursuri pentru copii. Pe lângă aceasta, le ajutăm şi familiile”, povesteşte Caty.
Totuşi, după ce a vizitat mai multe comunităţi sărace din judeţul Braşov şi a făcut mai multe proiecte pentru sprijinirea copiilor din aceste zone, braşoveanca nu a mai fost impresionată de sărăcia din Africa. „Copiii săraci din România trăiesc cam în aceleaşi condiţii cu săracii din Africa. Mai mult, ei văd la ceilalţi copii din sat un nivel de trai pe care copiii africani nu îl întâlnesc decât la familiile bogate, care sunt în număr foarte mic”, spune Caty.
În Zambia, Caty a reuşit să obţină un teren de două hectare şi jumătate pentru familiile celor 400 de copii pe care îi ajută, astfel încât aceste familii să le poată oferi micuţilor hrană.
Prin Asociaţia Eltera, Caty a reuşit să ajute multe cele mai sărace familii din judeţul Braşov. Un program de succes a fost „Un creion pentru România”, prin care asociaţia le oferea copiilor din zonele defavorizate rechizitele de care aveau nevoie la şcoală.
„Copiii de la sat frecventează şcoala cu dificultate. După vizite repetate, am aflat că doar jumătate din copii merg la şcoală în mod regulat. Am vizitat câteva şcoli, iar apoi am mers din casă în casă, la copiii care lipseau. Am aflat, de asemenea, că o parte din copiii de la sat nici măcar nu au fost înscrişi vreodată la şcoală. Într-una din vizitele noastre, termometrul arăta -20°C. Unii copii erau bolnavi şi au stat acasă. Alţii nu aveau încălţăminte sau îmbrăcăminte de iarnă, aşa că nici ei nu au mers la şcoală. Cu o seară înainte am pregătit ibrice pentru fiert apă, cutii cu ceai, lămâi şi miere, ce aveam să le împărţim copiilor, a doua zi”, povesteşte Caty despre începutul acestei campanii.
Copiii au început să meargă la şcoală, iar cei care renunţau erau mult mai puţini şi o făceau mai târziu. Părinţii lor lucrează cu ziua, pe unde apucă, însă pandemia a făcut ca joburile întâmplătoare să dispară. Astfel, într-o vizită făcută la începutul pandemiei, Caty a aflat că aceste familii nu mai aveau nici bani de pâine. A dezvoltat un nou program, prin care să ajute aceste familii. „Am creat nişte bonuri. Le-am creat noi, Asociaţia Eltera, şi am semnat un contract cu o brutărie locală. Pe baza acestor bonuri, pe care le dăm noi, persoanele pot merge să îşi procure o pâine, iar, apoi, o dată pe lună, eu recuperez aceste bonuri şi plătesc contravaloarea lor, contravaloarea pâinii de care au beneficiat aceste familii”, a explicat Caty cum decurge acest program în satul Fişer.
Muncă la câmp în pandemie, în schimbul hranei
La Budila, Caty a găsit o altă soluţie. Deoarece primarul de aici a arătat o deschidere mult mai mare pentru rezolvarea problemelor comunităţii sărace din sat, Caty a reuşit să obţină un teren pe care l-au cultivat romii din familiile sărace, cu ajutorul seminţelor aduse de asociaţie. Preşedintele Asociaţiei Eltera le-a oferit hrana de care aveau nevoie, în schimbul muncii depuse la câmp. La final, când a venit vremea culesului, tot oamenii din sat au beneficiat de roadele pământului.
Citiți întregul articol pe Adevărul