O persoană care a cerut 4 milioane de euro de la un om de afaceri, pretinzând că are influenţă asupra funcţionarilor ANAF pentru a reduce preţul de vânzare al CET Braşov, obiectiv aflat în insolvenţă, a fost reţinută de procurorii DNA.
DNA anunţă că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui inculpat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
„Obiectivul CET Braşov, înfiinţat în anul 1986 cu scopul de asigura agentul termic către toate marile uzine ale Braşovului cât şi pentru braşoveni, se află în procedură de insolvenţă din anul 2011, acest lucru fiind solicitat de către Consiliul Local Braşov, unicul acţionar al acestei societăţi. În prezent, lichidatorul judiciar desemnat de instanţă organizează vânzarea prin negociere directă pe bază de oferte în condiţii de supraofertare, conform Legii nr. 85/2006, pentru vânzarea în bloc sau pe loturi, la preţul total de 16.843.950 euro”, a transmis, vineri, DNA:
Procurorii au precizat că, în perioada februarie 2021 – martie 2021, inculpatul i-ar fi pretins unei persoane (martor în cauză) suma de 4.000.000 euro, pentru sine şi pentru alţii, susţinând că are posibilitatea reducerii preţului de vânzare al obiectivului CET Braşov, de la suma de 17.000.000 euro, la suma de 11.000.000 euro şi lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici de la cel mai înalt nivel din cadrul ANAF Bucureşti, ANAF Braşov, a Ministerului Mediului, a Consiliului Judeţean Braşov şi a Primăriei Braşov.
”Totodată, inculpatul l-ar fi asigurat pe martor că îi va determina pe funcţionarii publici implicaţi în procedura de vânzare a bunurilor aparţinând Statului român să scadă preţul de vânzare al obiectivului, să înlăture sarcinile de mediu aferente unei suprafeţe de teren, deşi aceste menţiuni nu erau trecute în caietul de sarcini şi că îl va ajuta în vederea obţinerii autorizaţiei de demolare într-un termen scurt. Pentru a crea aparenţa unei tranzacţii legale, inculpatul i-ar fi solicitat martorului constituirea şi depunerea sumei de bani într-un cont escrow, disimulată ulterior în preţul unui contract de consultanţă”, au mai preciat procurorii.
Vineri, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.