
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, susține în continuarea ideea potrivit căreia o carantină la nivel național, chiar și una de două săptămâni „ar face minuni” pentru țara noastră.
Andreea Moldovan a vorbit la Digi FM despre beneficiile unei astfel de măsuri și susține că înţelege de ce românii se tem de o carantină naţională, iar o astfel de decizie este greu de luat chiar şi pentru cei care guvernează ţara
„Perioada de incubație a virusului este de două săptămâni, ceea ce înseamnă că dacă timp de maximum două săptămâni nu se transmite virusul el se poate stopa. Două săptămâni de carantină ar face minuni”, a spus Andreea Moldovan.
Fostul director medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov a afirmat faptul că noile restricții valabile în weekend au avut efecte pozitive, scăzând numărul infectărilor cu SARS-CoV-2.
„Carantina sperie ca termen, însă dacă am fi fiecare dintre noi conștienți să evităm acele aglomerații care ne expun clar la un risc, în primul rând pe noi și în al doilea rând pe cei din jurul nostru, lucrurile ar putea fi mult mai ușor manageriate. Am spus și repet, cred că depinde de fiecare dintre noi ca după un an de pandemie să știm ce este bine de făcut și ce nu”, a mai adăugat Moldovan.
Întrebată dacă regretă că nu a reușit să își convingă colegii în privința instituirii unei perioade de carantină națională, Andreea Moldovan a răspuns că înțelege cât de grea este această decizie, în special pentru cetățeni, cărora le este frică de limitările impuse de o astfel de măsură.
„Este o decizie dificilă și care ar fi cu siguranță greu acceptată, în primul rând de către populație, pentru că ne e teamă de constrângeri și de limitări și înțeleg asta. În al doilea rând, într-adevăr sunt sectoare care trebuie să funcționeze mai departe. Repet, cred că depinde de fiecare dintre noi, nu trebuie ca niște lucruri să fie impuse, suntem deja la un an de pandemie, nu mai este ceva nou și necunoscut cum era acum un an”, a conchis secretarul de stat în Ministerul Sănătății, la Digi FM.