Activistul civic Radu Hossu, fostul organizator al protestelor #rezist, este amenințat de către protestatarii anti-mască. Într-o postare pe Facebook, Hossu spune că unul dintre protestatarii care au blocata aseară Bulevardul Eroilor lăsându-și mașina în zona Prefecturii, îl sună să îl amenințe să șteargă o postare de pe site-ul de socializare în care strategul USR din alegerile de anul trecut explica faptul că noii protestatari sunt inconștienți și iresponsabili pentru că blocau orice cale de acces în situații de urgență.
„După postarea de aseară când explicam cum a stat treaba cu protestul de ieri și cu cele două mașini care au fost abandonate pe șosea, azi mă sună pe facebook proprietarul mașinii negre de pe contul unui prieten de al lui să mă amenințe voalat să șterg postarea. In afară de el, acum sunt asaltat de prietenii lui care mi-au dat add friend cel mai probabil ca să facă același lucru.
Atitudinea asta nu face decât să dovedească ceea ce scriam ieri: inconștienți și iresponsabili. Dacă erau altfel, astfel de atitudine nu își avea locul. Nu eu sunt cel împotriva cărora protestează ei. Nu eu sunt reprezentantul autorităților care au impus restricțiile. Ei strigă despre libertate și drepturi în timp ce mi le încalcă pe ale mele.
Băieții ăștia n-au nicio treabă nici cu drepturile, nici cu un demers legitim, nicio treabă cu dorința de a repara o situație greșită. Au treabă cu etalarea mașinilor, ieșirea în stradă fiind o formă de a face ceva cool, teribilist, rebel.
Băieții ăștia care încalcă drepturi și după aia și amenință nu înțeleg nici separația puterilor în stat, nici statul de drept și nici cum funcționează o societate sănătoasă”, explică Hossu.