Compania germană Foerch, deținută de germanii de la Forch Beteiligungs, investește 12,5 milioane de lei (aproximativ 2,6 milioane de euro) în construcția unui nou sediu și a unui nou depozit în municipiul Săcele, arată un memoriu de prezentare depus la Agenția pentru protecția Mediului în vederea obținerii avizelor necesare demarării investiției.
Bazele grupului de firme FORCH au fost puse în 1963, când Theo Forch a fondat o firmă de comercializare a șuruburilor în Neuenstadt-Kochertürn, Germania. FÖRCH este acum una dintre cele mai importante companii de vânzare directă pentru produse de atelier, instalare și fixare pentru companiile comerciale și industriale. Compania comercializează consumabile, scule, produse chimice pentru ateliere, cerințe pentru ateliere, echipamente cu diamante, produse chimice pentru construcții, elemente de fixare, izolație pentru țevi, ventilație pentru acoperiș și multe altele
Compania cu sediul în Brașov a înregistrat în 2019, ultimul an de raportare a datelor către Ministerul Finanțelor, afaceri de 46,59 milioane de lei (aproximativ 9,60 milioane de lei), în creștere cu 17,6% față de anul anterior, și un profit de 5,49 milioane de lei (aproximativ 1,13 milioane de euro), în creștere cu 31% față de anul anterior. Compania a raportat un număr mediu de 149 de angajați în 2019.