
DSU a prezentat o parte dintre restricțiile luate de mai multe state europene de reducere a mobilității intre anumite intervale orare, cu scopul de a limita răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și a gestiona eficient criza sanitară actuală.
„Restricțiile luate la nivelul României, pe lângă rolul acestora de a diminua presiunea regăsită la nivelul întregului sistem medical, au in final rol de prevenție și salvare se vieți. Astăzi, 29 martie 2021, în cadrul Secțiilor de terapie intensivă a fost raportat un număr de 1398 persoane , iar 881 de persoane aflate în Unitățile de Primiri Urgențe, la nivel național.
Scopul nostru este de a salva. Noi, împreună, suntem o echipă! Doar așa, vom trece cu bine de această perioadă! Informați-vă doar din surse oficiale și respectați măsurile generale de protecție!”, transmite DSU.
Plan European – restricții pe timp de noapte în țări din Europa
Interdicția deplasării pe timp de noapte în state din EUROPA
AUSTRIA – între 20:00 – 6:00
CIPRU – între 23:00 – 05:00
FRANȚA – 19:00 – 06:00
GERMANIA – limitarea ”razei de mișcare” la cel mult 15 km de domiciliu în districtele unde se înregistrează incidenta la 7 zile de 2 la mie, cu excepția cazului în care este un motiv justificabil.
GRECIA – zone COD ROȘU între 18:00 – 05:00 ( în zile lucrătoare). între 19:00 – 06:00 ( în weekend) cu excepția Atenei și Salonicului unde deplasarea este limitată în următoarele intervale: 21:00- 05:00 de luni până vineri, 19:00 – 05:00 sâmbătă și duminică.

ITALIA: între 22:00 – 05:00
ȚĂRILE DE JOS – între 21:00-04:30
ANGLIA – SCOȚIA – interdicție totală
PORTUGALIA – la sfârșit de săptămână, începând cu orele 20.00 ale zilei de vineri și până la ora 05.00 a zilei de luni
SLOVACIA – între orele 20.00 și 01.00
SLOVENIA – între orele 21.00 și 06.00
SPANIA – între orele 23.00 și 06.00
UNGARIA – între orele 20.00 și 05.00
ALBANIA – între orele 20.00 și 06.00
BOSNIA HERȚEGOVINA – între orele 23.00 și 05.00 în Federația Bosniei și Herțegovinei, iar între orele 20.30 și 05.00 în Herțegovina de Vest

CEHIA – între orele 21.00 – 05.00
LUXEMBURG – între orele 23.00 – 06.00
MUNTENEGRU – între orele 21.00 – 05.00. Pentru călătorii pe distanțe lungi de vineri orele 21.00 până luni la ora 05.00
TURCIA – de vineri ora 21.00 până luni ora 05.00, pe tot teritoriul național, precum și de luni până vineri în intervalul orar 21.00 – 05.00.
Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani pot ieși din reședințe între orele 10.00 și 13.00, iar persoanele cu vârsta de până la 20 de ani (născute începând cu 01.01.2001) între orele 13.00 – 16.00.

Restricțiile din România sunt mai relaxate decât în alte țări europene
Restricțiile din România sunt mai relaxate decât în alte țări europene, iar importantă este vaccinarea, susține Raed Arafat.
”Cei protestează să vină cu puncte de vedere pe care trebuie să le probeze. Realitatea este alta în România”, a spus secretarul de stat despre protestul partidului AUR de luni seară.
„Am pornit acest val cu secții ATI mai pline decât în noiembrie. Modul în care vin oamenii la spital, mai târziu, cu forme mai grave și au nevoie neapărat de internare în spital.
Arsenalul de detașări are limitele lui. Am detașat pe unii de mai multe ori, alții nu mai vor – legea ne permite o singură detașare. Plus că vorbim de o tulpină nouă, care se răspândește mai ușor și în anumite situații mai agresiv”, a spus șeful DSU, la Digi24.
Numărul de cazuri active s-a dublat, față de începutul lunii martie
În privința evoluției pandemiei din România, Raed Arafat a spus că numărul de cazuri active este „mai mult decât dublu” la finalul lunii martie, față de 4 martie.
„Cei care urlă și nu le plac măsurile trebuie să ne spună cum văd ei treaba, când noi vedem creșteri pe cifre. Dovada științifică există: cu cât crește mobilitatea cu atât crește infectarea”, a subliniat Arafat.
A mai spus că se așteaptă ca în câteva zile rata de infectare în București să depășească 7,5 la mie.
„Ieri au fost 52 pacienți intubați confirmați în UPU din țară, cărora li s-a găsit loc mai greu până azi dimineață.
Cei care urlă că nu vor măsuri să înțeleagă: soluția reală este vaccinarea, dar chiar dacă suntem în frunte cu vaccinarea, dar durează.
Câteva milioane de doze urmează să între în următoarele 2-3 luni să vaccinăm cât mai mulți și aplicăm unele măsuri care să ne permită să ținem situația sub control.
Chiar dacă e un platou, urcă. În fiecare săptămână e un pic mai sus vârful”, a subliniat șeful DSU.
Arafat: Cei care protestează să se gândească ca toți au rude care se pot trezi în spital
El a mai spus că restricțiile din România sunt mai relaxate decât în alte țări europene și și-a exprimat speranța că „dacă vaccinarea merge mai departe, ăsta poate să fie ultimul hop”.
Despre cei care protestează, Arafat a spus ”să se gândească că toți au rude, au bătrânii lor, cu care mâine poimâine se pot trezi în spital.
Cei care neagă existența virusului nu avem ce să le mai spunem să-i convingem, dar cei care mai pot gândi să înțeleagă nu e de jucat cu situația, măcar să înțeleagă că oricine poate să fie victima acestui virus.
Cei care s-au vaccinat poate rămân sub un control mai bun, dar cei nevaccinați sunt vulnerabili”.