După ce noaptea trecută câteva zeci de brașoveni au protestat împotriva noilor restricții, prefectul Cătălin Văsii ne-a declarat că așteaptă rezultatul cercetărilor. „Din câte știu eu, se fac cercetări nu pentru a se vedea dacă se încălca legea, ci cine a încălcat legea”, a precizat prefectul județului Brașov.
Acesta a spus că își dorește ca toată lumea să respecte legea. „Este normal ca oamenii să protesteze, dar toată lumea trebuie să respecte legislația în vigoare. Protestul trebuie să fie autorizat, chiar pentru ca protestatarii să fie protejați, pentru că se poate întâmpla ca aceștia să se întâlnească cu grupuri cu păreri contrare, iar atunci poate izbucni un conflict violent”, a explicat Cătălin Văsii.
Reamintim că noaptea trecută câteva zeci de brașoveni au protestat împotriva noilor restricții și, după ce au mărșăluit în mașini prin tot orașul s-au oprit în fața Prefecturii unde au proferat injurii la adresa jandarmilor care, culmea, îi păzeau. Mai mult, în ciuda faptului că este vorba de o flagrantă încălcare a legii, purtătoarea de cuvând a Inspectoratului Județean de Jandarmi, Luiza Dănilă, ne-a declarat că „jandarmii nu au constatat încălcarea legii, deoarece a fost vorba de un protest în mașini”.
Un comentariu
4 echipaje de politie ii escortau azi noapte la 4, si o duba de jandarmi. Nici unul nu dădea semne ca încearcă sa ii oprească, sa ii legitimeze.
părea ca ii apară și însoțesc ca pe niște vip-uri.
De la cine anume așteaptă prefectul sa ii identifice?
Eu as dori sa dorm. Nu prea pot. Aș dori sa poată sa doarmă și copiii mei, dar nici asta nu prea ne iese, pentru ca niște idioți, nu pot sa protesteze fără sa încalce orice norma de bun simț.
Cum adică nu s-a constatat încălcarea nici unei legi?
Legea ordinii publice nu mai exista în țara asta?
Legea aia care zice ca n-ai voie sa faci zgomot după o anumita ora s-a abrogat? Sau se folosește doar pentru unii?