
Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, este de părere că acest val nu poate fi oprit fără carantină, având în vedere că „procesul este mult prea amplu” și secțiile de Terapie Intensivă au foarte mulți pacienți, iar mulți dintre ei sunt adulți sau tineri care nu au comorbidități. În plus, spune ea, „vedem un număr mare de elevi care sunt infectați, vedem o rată mare de transmitere a infecției”, potrivit b1.ro.
„Sincer ,în momentul de faţă, nu cred pentru că procesul este mult prea amplu şi noi vedem ce se întâmplă în sistem, vedem că sunt terapiile intensive cu foarte mulţi pacienţi, vedem că urgenţele se colmatează, vedem că dintre pacienţii internaţi în Terapie un mare număr al acestora sunt pacienţi adulţi, tineri care nu au comorbidităţi, vedem un număr mare de pacienţi pozitivi sau în creştere, vedem o rată de pozitivitate care creşte, vedem un număr mare de elevi care sunt infectaţi, vedem o rată mare de transmitere a infecţiei”, a explicat Andreea Moldovan, potrivit News.ro.
Ea a oferit drept exemplu cazul unui elev care ar fi îmbolnăvit nouă persoane.
„Este deja absolut halucinant un caz în care un copil bolnav de la şcoală şi-a îmbolnăvit părinţii, cei patru bunici, bona plus un unchi şi o mătuşă. Deci practic este o transmitere extrem de largă şi de intensă. Nu am cum să spun că stăm ne gândim, vedem ce facem. Părerea mea este că e important să ne gândim la nişte măsuri pe care să le luăm acuma care poate că mi se păreau dure, dar nu sunt deloc dure, tocmai ca să avem un orizont de aşteptare că poate în luna aprilie sau în luna mai sau în cursul verii să avem în sfârşit o perioadă mai de relaxare. Cumva, atunci când vezi că bulgărele începe să se rostogolească trebuie să iei nişte măsuri să îl opreşti”, susține secretarul de stat.
Ea a precizat, totuși, că poziția cu care va merge la întâlnirea de luni nu va fi una în sensul introducerii carantinei naționale, dat fiindcă acest lucru nu e posibil acum și nici nu este singura soluție, însă susține că „trebuie să înţelegem că drumul pe care acum ne aflăm nu este absolut deloc cel corect”.