
Guvernul a anunţat că se va reuni astăzi, în şedinţă, pentru a dezbate, în primă lectură, Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă, transmite Agerpres.
O şedinţă de lucru pe tema PNRR a avut loc miercuri la Palatul Cotroceni, unde şeful statului, Klaus Iohannis, i-a convocat pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, premierul Florin Cîţu, vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.
La finalul reuniunii, preşedintele a anunţat că s-a convenit asupra Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care urmează să fie supus aprobării Guvernului şi, ulterior, transmis Comisiei Europene pentru negociere.
„Cele circa 30 de miliarde de euro de care vom beneficia prin acest plan reprezintă o şansă majoră pentru dezvoltarea României, o oportunitate care va permite economiei, dar şi societăţii româneşti o rezistenţă sporită în cazul unor viitoare crize. Totodată, este important să înţelegem că acest plan, prescurtat PNRR, ne oferă cel mai bun context pentru realizarea reformelor amânate atâţia ani, reforme care vor îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a fiecărui român, prin dezvoltarea şi modernizarea activităţii în sănătate, în economie, în educaţie şi în administraţie”, declara Iohannis.
Primăria Braşov a pregătit proiecte de investiţii care ar totaliza 1,5 miliarde de euro, ce sunt propuse pentru finanțare prin PNRR: spital, tren metropolitan și o platformă industrială uriașă pentru atragerea unor investitori strategici. Din totalul de 1,5 miliarde de euro, un tren metropolitan ar putea reprezenta un proiect de 400-500 de milioane de euro. „Ne-am asumat coordonarea acestui proiect mare, noul Spital Regional, care va rezolva partea de medicină de urgenţă. Problema este că la Braşov dacă ne uităm doar la acest vârf al piramidei, la acest spital regional, rămânem cu alte clădiri care sunt improprii şi caută în continuare o soluţie pentru anumite paturi. De aceea, în studiile de fezabilitate pentru acest spital regional cu 900 de paturi vom adăuga şi faza a doua, care să rezolve şi problema celorlalte pavilioane rămase. (…) E bine să gândim în avans şi să fim cu aceşti paşi parcurşi, astfel încât Braşovul să aibă un oraş medical în zona centurii ocolitare. Este un concept modern pe care mai multe administraţii din Europa îl au“, explica primarul Brașovului, Allen Coliban.
Un comentariu
Platforma fostei fabrici IUS era perfecta pt un mare spital, cu acces si iesire din s
toate partile Brasovului