Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Brașov a urcat, astăzi, la 5,13/1000, după ce ieri valoarea acesteia era cifrată la 4,95/1000. Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Brașov, în ultimele 14 zile, în municipiul Brașov, au fost depistate 1.503 infectări.
Incidența COVID din Sânpetru continuă să crească, ajungând la 6,57/1000, după ce ieri era de 6,37/1000, în timp ce în Beclean a scăzut într-o singură zi de la 6/1000 la 5/1000. Reamintim că potrivit legislației, peste bariera de 6/1000 ar trebui să se impună carantina localității.
În total 10 localități au o rată de infectare de peste 3/1000 – Sânpetru, Brașov, Beclean, Ungra, Cristian, Ghimbav, Bran, Săcele, Râșnov și Codlea.
În județ, rata de infectare a urcat de la 3,37 la 3,52/1000, fiind depistate 2.286 de cazuri în ultimele 14 zile.