După proiectul imobiliar eșuat al omului de afaceri Dan Cămârzan, autointitulat „Dumnezeu”, de a ridica un ansamblu rezidențial în vecinătatea Brașov Business Park, piața imobiliară este din zonă este din nou testată pe acest segment. Astfel, urbaniștii Primăriei Brașov au emis un certificat de urbanism în vederea întocmirii Planului Urbanistic Zonal pentru construcția unor imobile cu 12 etaje pe strada Ionescu Crum. Terenul vizat se află lângă cel pe care Cămârzan deschisese șantierul în 2016 pentru proiectul Signiture Rezidence. Certificatul stabilește condițiile în care se pot amenaja pe respectivul teren blocuri cu 12 etaje și care ar fi dimensiunile maxilmale de ocupare a perimetrului cu construcții.
Pe această stradă, un alt teren cu front strada de 30 de metri este scos la vânzare pe site-urile de imobiliare cu un preț de 600.000 de euro, fără TVA, respectiv 250 euro/mp fără TVA.
Două proiecte abandonate în zonă
Proiectul Signature era anunțat acum cinci ani cu o investiție de 14 milioane de euro în 300 de locuințe în două clădiri cu 14 și, respectiv, 7 etaje. Acestea ar fi trebuit livrate integral încă din 2017, mai ales că se promitea că se va lucra cu o nouă tehnologie care va permite o construcție rapidă.
Unul dintre investitorii atrași în proiectul imobiliar este Avi Zikry, co-fondator al start-up-ului new-yorkez ClickandImprove.com, o platformă care permite americanilor să contracteze de acasă servicii de renovare ale caselor sau apartamentelor în care locuiesc.
Complexul urma să fie construit în locul pe care cu ani în urmă omul de afaceri Dan Cămârzan intenționa să ridice un proiect de birouri – Kronvest Business Park. Proiectul a fost însă abandonat odată cu venirea crizei. Cămârzan intenționa să investească 30 de milioane de euro în trei clădiri de birouri clasa A cu 8, 9 și 16 etaje. Cămârzan a mai intrat în faliment și cu unul din blocurile construite în complexul Tâmpa Gardens, mai bine de jumătate dintre apartamente fiind nelocuite și scoase la vânzare de mai bine de trei ani fără a-și găsi cumpărător.
Un comentariu
De unde pot cumpăra apartamentele libere din Tâmpa Garden?