Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a rămas profund impresionat de schimbările ce au avut loc la Brașov în ultimii ani, mai ales de proiectul de regenerare urbană Coresi, derulat pe fosta paltformă industrială Tractorul. Ar vrea ca o astfel de zonă să fie făcută și la Chișinău.
„Vă prezint zona unde era fosta uzină distrusă (inițial de avioane, ulterior de tractoare). Astăzi a fost creat un cartier model chiar pentru Sud-Estul Europei, unde toate standardele de urbanism sunt respectate. Exemplele de dezvoltare a infrastructurii sunt bune de preluat pentru Chișinău. Avem zone care merită să fie valorificate. Este zona pe care aș vedeao ca dezvoltare pentru zona Buiucani și sectorul Rîșani, pentru Mesager. Așa ne-am dori să fie un cartier rezidențial cu toată infrastructura, începând cu zone verzi, parcări, clădiri nu prea înalte și totul la îndemână, la 5 minute”, a declarat edilul de peste Prut. Acesta a fost într-o vizită oficială la Brașov săptămâna aceasta având discuții cu autoritățile, dar și cu conducerea RATBV, vrând de altfel să preia modelul de înverzire a transportului public implementat de operatorul brașovean și la Chișinău. De altfel, o parte dintre vechile autobuze RATBV ar putea fi achiziționate de capitala Moldovei pe post de stoc tampon până la cumpărarea unor mijloace de transport ecologice.
Un comentariu
Chișinăul din păcate e condus de stânga așa că ciu-ciu dezvoltare și astfel de investiții.