Bogdan este student în ultimul an la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Transilvania Braşov. Tânărul este un model pentru colegii săi, deşi niciodată nu i-a văzut pe aceştia. Nu pentru că nu merge la şcoală, dimpotrivă, Bogdan a făcut mari eforturi să fie prezent la toate cursurile, însă el este nevăzător. Cel mai îndrăzneţ proiect al Asociaţiei Catharsis, după cum însăşi Azota Popescu, preşedintele asociaţiei, mărturiseşte, l-a ajutat pe Bogdan să meargă la şcoală împreună cu copiii care nu au dizabilităţi.
Centrul ”Rază de Lumină”, pus pe picioare de Catharsis în perioada 2000-2004, a beneficiat de donaţii din străinătate şi de sprijinul Consiliului Judeţean Braşov, este unic în ţara noastră. Aici l-a cunoscut Azota Popescu pe Bogdan, care i-a devenit model de inspiraţie şi motivaţie.
„Habar n-aveam ce-nseamnă să vezi cu ochii minţii şi ai sufletului”
„L-am cunoscut cu 20 de ani în urmă, când habar nu aveam ce înseamnă să vezi cu ochii minţii şi ai sufletului, ceea ce alţii nu văd nici cu ochii deschişi… Şi de la Bogdan am învăţat, între timp, că nu trebuie să vezi ca să ajungi departe… Succesul lui Bogdan este succesul părinţilor săi, care i-au asigurat un traseu educaţional exemplar, aşa cum ar trebui s-o facă toţi părinţii copiilor nevăzători… Căutând lumină, împreună cu părinţii lui Bogdan, am reuşit să scoatem din beznă şi monotonie 33 de copii nevăzători. Unii, mici, mici de tot. Cum ar fi Adina, Andreea, Ştefania, Tudor, care sunt, în prezent, elevi în ultimul an de liceu. Toţi premianţi în fiecare an şcolar. Alţii, adolescenţi neşcolarizaţi, printre care Aneta, Carmen, Bianca, Ionuţ, Remus, Ştefan, Andrei, fraţii gemeni din Prejmer. Plus alţi câţiva tineri care au avut ghinionul să-şi piardă vederea între timp, cum ar fi Ştefania din Zărneşti, Ionela din Hărman şi mulţi alţii…”, îşi începe povestea Azota Popescu.
Cu ajutorul donaţiilor primite din străinătate, Catharsis a dotat centrul cu mobilier, maşini dactilo-Braille, computere cu voce sintetică şi toate cele necesare pentru ca aceşti copii să poată ţine pasul cu colegii lor de şcoală. În 20 octombrie 2006 a fost „Ziua în care Lumina a biruit Întunericul”, după cum spune Azota Popescu.
„Aici, copiii nevăzători au socializat şi au învăţat să scrie şi să citească în alfabetul Braille, cu ajutorul profesorului Costi Marchidan, nevăzător şi el, să navigheze pe calculatorul adaptat la voce sintetică, cu educatorul Gigi Pană, nevăzător şi el. Şi au fost pregătiţi pentru integrare în învăţământul de masă, cu sprijinul psihopedagogilor, Adelina Maria Marta, Anca Kozma, Maria Paşca, Valentina Simona, Iosif Paşca, Teodora Bătrânu, Alex Ven, Raluca Popa, Georgiana Gheorghe şi mulţi alţii, plecaţi, ulterior, spre alte domenii de activitate. Succesul copiilor nevăzători care au frecventat centrul este succesul părinţilor şi al angajaţilor centrului.
Şi se datorează parteneriatului public-privat încheiat cu Consiliul Judeţean Braşov, care a asigurat funcţionarea centrului, iar eu, în calitate de fondator, am asigurat managementul educaţional”, a explicat Azota Popescu.
Visul lui Bogdan este să devină jurnalist
Pentru că mai are mai puţin de patru luni până când termină facultatea, Bogdan s-a gândit ce i-ar plăcea mai mult să facă din toamnă. „Mi-ar plăcea să lucrez în psihoterapie, să ajut şi alţi copii nevăzători sau cu alte dizabilităţi să înţeleagă că pot face ce le place şi o pot face foarte bine. Şi mai mult mi-ar plăcea să devin jurnalist, să am o emisiune prin care populaţia generală, aşa cum este denumită în termeni ştiinţifici, să-i poată cunoaşte mai bine pe nevăzători şi să-i înţeleagă”, se destăinuie Bogdan.
Nu vrea să pară erou, ci vrea ca oamenii să înţeleagă că este un băiat obişnuit, care a muncit să facă o facultate şi care îşi doreşte o carieră pusă în slujba oamenilor, aşa cum şi alţii l-au ajutat pe el. „Fără îndoială, cel mai mult le datorez părinţilor mei. Fără ei, nu aş fi făcut absolut nimic, ei au fost sprijinul meu în fiecare zi. Am avut şi şansa să ajung la „Rază de Lumină”. Până atunci făcusem şcoala specială, la Bucureşti şi Buzău, unde am avut profesori văzători. La „Rază de Lumină” am luat contact pentru prima dată cu profesori nevăzători şi asta a însemnat enorm pentru tot viitorul meu. Aici am învăţat să lucrez pe computer, mi-am făcut prieteni, ar fi bine să fie reluată activitatea centrului. Eu am părinţi educaţi, dar copiii nevăzători care au părinţi cu şcoală mai puţină ce fac? Îi pot ajuta părinţii la franceză, de exemplu, dacă merg cu copiii la şcoală?”, întreabă Bogdan.
Citiți întregul material pe Adevărul
