Primarul Allen Coliban anunța vineri seară că administrația municipiului se află în posesia unui raport care relevă faptul că există suspiciuni de fraudare a examenului organizat la Poliția Locală cu scopul reorganizării acestei instituții.
Raportul, realizat de Radu Dascălu, consilierul pe probleme de ordine publică al primarului Allen Coliban, relevă că asupra examenului planează suspiciuni rezonabile de fraudă care ar putea genera o situație de neîncredere în corectitudinea concursului, cu consecințe nedorite. „Planarea unor suspiciuni va alimenta în continuare opiniile unor polițiști locali, care afirmă că toate concursurile sunt trucate, făcute doar pentru a fi protejați anumiți polițiști și înlăturați alții, pierzându-și astfel încrederea în capacitatea noii administrații de a organiza un concurs corect. Pe de altă parte, sunt aspecte clare de nerespectare a regulamentului de concurs, demonstrate și recunoscute de organizatori, astfel încât și mass media și, implicit, opinia publică va reacționa în același sens, având convingerea că acesta (concursul) a fost un simulacru menit să transmită mesajul public că se face reformă în Poliția Locală”, scrie consilierul Radu Dascășu în raportul amintit.
În raport este amintit și interviul dat de un polițist local, sub protecția anonimatului, la Antena 1, prin care reclamă neregularități privind modul de desfășurare a examenului, faptul că orice candidat putea folosi telefonul mobil în sala de examen, accesul la baremele de corectare înainte de finalizarea examenului, acestea fiind elemente care întrețin suspiciunea și necesită a fi clarificate.
Mai jos aveți interviul amintit, cu vocile „blurate”.
Selecția a avut doar o probă scrisă, iar polițiștii au susținut-o în două grupe. Unul dintre polițiștii prezenți în sală, la concurs, a acuzat că rezolvările au fost afișate pe ușă și că mai mulți participanți la exament le-au fotografiat, cu telefoanele, după care le-au transcris.
„Rezolvările la subiecte au fost afișate pe ușa de la intrare. Când? Cred că după începutul examenului sau la cinci minute după. Au ieșit colegi din sală, s-au dus la toaletă și au venit înapoi. Au filmat, că erau puse pe ușă răspunsurile, și le-au transmis celorlalți, pe WhatsApp”, spune aceasta în interviu.
Potrivit polițistului, frauda a fost săvârșită cu girul membrilor comisiei de supraveghere. Potrivit raportului citat, doar supraveghetorii dintr-o singură sală de examinare au recunoscut că au fost câțiva participanți care au ieșit din sală și că alții au folosit telefoanele mobile, deși li se transmisese că acest lucru este interzis.
Supraveghetorii din trei clase au declarat că nu au avut niciun fel de probleme la examinare. În total, 137 de lucrători ai Poliției Locale Brașov au susținut proba scrisă care trebuia să decidă cine pleacă din instituție.
Coliban i-a trimis lui Nicolae Aldea două adrese oficiale, „menite să lămurească activitatea sa de director al Poliției Locale”. Prima adresă îi cere ca până miercuri, la ora 10.00, să comunice, în scris, deciziile pe care le-a luat în legătură cu examenul de competențe, în jurul căruia planează suspiciuni de fraudă datorită. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, acest răspuns ar fi venit ieri, dar nu a fost făcut public. „Ambele adrese vizează activitatea conducerii poliției locale, astfel ca nu putem avea răspunsuri pe etape. După ce primește răspunsul și la a doua adresă, cu siguranță, primarul își va spune punctul de vedere și vom face publice informațiile oferite de Politia Locală”, a precizat sursa citată.
A doua solicitare, care are termen de răspuns 11 martie, se referă la aspecte legate de activitatea Poliției Locale, „reieșite din numeroase sesizări depuse de cetățeni și de personalul angajat în această instituție, în ultimele patru luni”.
BizBrașov a încercat ieri să îl contacteze pe Nicolae Aldea, directorul instituției, pentru a prezenta poziția instituției vizavi de raport, dar acesta nu a răspuns la telefoane.