
Săptămâna aceasta, primăria Săcele a emis trei autorizații de construire ce vizează amenajarea primului supermarket Lidl în municipiu. Pe lângă autorizația pentru amenajarea magazinului propriu-zis a mai fost emisă o autorizație și pentru amenajarea unui sens giratoriu la intersecția străzii Câmoului (ocolitoarea Săcele) cu străzile Agronomiei și Armata Română pentru a se asigura atât accesul spre Lidl, cât și facilitarea accesului spre restul orașului, dar și o autorizație pentru subtraversarea centurii în vederea amenajării canalizării pluviale care se va descărca în pârâul Durbav.
Potrivit datelor din autorizația de construire, supermaketul va avea o suprafață construită de 2.221,15 mp, urmând să fie amenajată și o parcare, dar și un post de transformare.
Acesta este practic cel de-al șaselea oraș din județ în care germanii se extind, după Brașov, Codlea, Făgăraș, Victoria și Zărnești.