„Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”, primul document atestat scris în limba română, împlinește 500 de ani. Documentul a fost descoperit în arhivele Brașovului

„Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung“ este cel mai vechi document cunoscut, scris în limba română cu caractere chirilice, datând cel mai probabil din 29-30 iunie 1521. Documentul a fost găsit de arhivarul Friedrich Wilhelm Stenner, în 1894, în arhivele orașului Braşov, fiind ulterior redescoperită și valorificată de către marele istoric Nicolae Iorga.

Acest text marchează trecerea de la limba slavonă, considerată sacră și folosită anterior în redactarea documentelor cu caracter oficial sau bisericesc, la limba vernaculară, cea română.

Scrisoarea lui Neacșu are un caracter informal, oral, incluzând numeroase elemente de sorginte slavonă. Introducerea și încheierea constau în formulări slavone specifice vremii, existând și sintagme precum ”I pak” la începutul propozițiilor, însemnând ”și iarăși/din nou”, evidențiind caracterul compozit al limbii folosite în epocă, nefiind riguros structurată gramatical și deosebindu-se considerabil de româna modernă.

Totuși, elementul profund latin al limbii folosite de Neacșu ne oferă suficientă claritate asupra textului. Conform lingviștilor, fondul latin reprezintă 92,31% din text, iar din cele 112 unităţi ale acestuia, 67 de cuvinte de origine latină pot fi regăsite în alte 7 limbi neolatine.

Avertisment privind invazia otomanilor la Sud de Dunăre

Documentul se referă la mișcările de trupe ale otomanilor de la Sud de Dunăre şi apropierea lui Mohammed-Beg (unul din apropiații lui Soliman al II-lea Magnificul) de Ţara Românească. Neacșu îl avertizează pe Johannes Benkner, judele (primarul) Braşovului, de faptul că turcii pregătesc o armată redutabilă cu care ar putea invada Ţara Românească şi Transilvania, intențiile acestora nefiindu-i clare pe deplin, însă putând avea repercusiuni asupra ”orânduielilor” politico-administrative din regiune, afectând și schimburile comerciale dintre munteni și transilvăneni.

Neacşu Lupu  era un boier și negustor înstărit ce făcea negoţ cu mărfuri turceşti şi avea numeroși colaboratori (printre alţii pe ginerele său, Negre, pomenit în scrisoare) de ambele părți ale Dunării, implicați în comerț și aflați la curent cu activitatea autorităților otomane. Astfel, putem presupune că pentru junele Braşovului, corespondența cu Neacșu era deosebit de valoroasă, informațiile privind manevrele armatelor turceşti putând fi decisive în perspectiva unei confruntări, oferind timp cetății pentru a-și pregăti apărarea.

Totodată, caracterul textului ne indică faptul că pe cei doi îi lega o relație mai veche, bazată pe un evident respect reciproc, scrisoarea fiind doar una dintr-o serie, dar singura care nu s-a pierdut pe parcursul secolelor, păstrând un loc deosebit în istoriografia românească.

Conținutul scrisorii lui Neacşu din Câmpulung

„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş (Hannes/Johannes/Hans) Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole.

(= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung).

I pak (=şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.

I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.

I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.

I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.

I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.

I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.

I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.

I bog te veselit. Amin.”(=Şi Dumnezeu să te bucure. Amin)

Prevestea o perioadă grea pentru Țările Române

Scrisoarea prevestea o perioadă dificilă pentru Țările Române, prezența otomană devenind din ce în ce mai apăsătoare, iar ambițiile Înaltei Porți, ce viza chiar cucerirea Vienei, se vor răsfrânge asupra domnitorilor români, nevoiți să plătească un tribut din ce în ce mai consistent.

În acest sens, cronicarul moldovean Miron Costin avea să noteze un secol și jumătate mai târziu: „Ce sosiră aceste cumplite vremi de acmu, de nu stăm de scrisori, ce de griji şi de suspinuri.”