Monumentul Renașterii Africane din Senegal este o piesă falnică ce simbolizează un brutal machism stalinist care celebrează realizările poporului african, dar este și produsul unui amestec de corupție și alianțele nepopulare care au dus la construcția sa.
Monumentul, care se află în vârful unui deal înconjurat de grămezi de gunoi și case neterminate, înfățișează o familie ridicată spre cer, bărbatul care își transporta copilul pe biceps și își ține soția de talie care, vizibil, sunt meniți să fie africani, dar arăta cu claritate ca niște caricaturi sovietice cizelate.
Statuia este din cupru și are o înălțime 52 de metri, deși unele surse informează că înălțimea ar fi 49 de metri. Este cea mai înaltă statuie din Africa și rivalizează cu Statuia Libertății și Turnul Eiffel.
Ea se află în vârful unuia dintre dealurile gemene cunoscute sub numele de Collines des Mamelles, în capitala Dakar, Senegal. Construită cu vedere la Oceanul Atlantic în suburbia Ouakam, statuia oferă o vedere spectaculoasă a Dakarului și a plajelor sale.
Lucrarea, a cărei activitate a început în anul 2002, a costat între 93 și 15 miliarde de franci CFA (15 până la 23 de milioane de euro). Creația face parte din proiectele majore ale președintelui Abdoulaye Wade care îl dorește a fi „demnitatea continentului”.
Statuia a fost proiectată de sculptorul Virgil Măgherușan, născut în România. Proiectul monumentului a fost Încredintat arhitectului senegalez Pierre Goudiaby Atepa și apoi construită de Mansudae Overseas Projects, o companie din Coreea de Nord.
Lucrarea a fost „proiectată” de președintele Wade, care deține 35% din drepturile de autor, dar lucrarea a fost inițiată de renumitul artist senegalez Ousmane Sow, care s-a retras din proiect în urma unui dezacord cu Abdoulaye Wade.
Inaugurarea monumentului a fost programată inițial pentru luna decembrie, anul 2009, însă a fost amânată până în 2010, pe 3 aprilie, ziua în care Senegalul comemorara 50 de ani de la independența țării față de Franța.
Cine este Virgil Măgherușan?
Virgil Măgherușan, un cunoscut pictor și sculptor român, s-a născut în anul 1950 la Cluj-Napoca. Acesta a copilărit în Brașov. Într-un interviu acordat celor de la acum.tv, acesta a spus că a început facultatea la Cluj, apoi s-a transferat după 2 ani la Bucureşti. A terminat facultatea la Bucureşti după care a fost repartizat ca profesor de sculptură la Brăila.
A început ca asistent al artiștilor care se ocupau de monumentele din regimul lui Nicolae Ceaușescu. Sculptorul Virgil Măgherușan se afirmă în lumea artistică franceză în similaritate cu Brâncuşi. După exilul său în Franța, a fost aprobat ca „Pictor al Armatei” și reprezintă în principal cai, soldați și subiecți erotici.