Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a spus miercuri, la Antena 3, că „Ministerul Educației nu dorește și nu poate să se implice în schimbarea valorii de simbol în obiect personal. O floare nu este un obiect personal”, făcând referire la tradiția oferirii de mărțișoare și flori de 1 și 8 Martie.
În momentul în care a fost întrebat dacă ministrul Sănătății va avea altă opinie, el a arătat că școlile sunt supuse Ministerului Educației, care nu a transmis și nu va transmite interdicții în acest sens.
„Deocamdată, școlile sunt în subordinea Ministerului Educației. Iar Ministerul Educației nu a transmis nicio interdicție în acest sens. Nici măcar cu titlu de recomandare. Nici nu va transmite. E un punct de vedere oficial”, a declarat Dorin Cîmpeanu, potrivit edupedu.ro.
Astfel, acesta contrazice afirmațiile făcute anterior de Sorin Ion, secretarul de stat în Ministerul Educației, conform cărora de 1 și 8 Martie elevii nu vor putea oferi personal flori și mărțisoare cadrelor didactice și colegelor, pentru că ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății prevede că este interzis schimbul de obiecte personale.