În scopul prevenirii evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei neregulamentare, astăzi, în intervalul orar 09.00 – 13.00, Serviciul Rutier Brașov, în colaborare cu Serviciul Rutier Covasna, a organizat și desfășurat o acțiune pe DN 11, în sistem „cascadă”, având drept scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere pe fondul nerespectării acestei reguli de circulație.
În cadrul acțiunii au fost folosite dispozitive pentru măsurarea vitezei, respectiv 3 cinemometre TruCam și 5 aparate Autovision.
4 permise și un certificat de înmatriculare, reținute
În urma desfășurării acțiunii au fost constatate și aplicate în total 104 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 34.500 lei, fiind reținute 4 permise de conducere, dintre acestea 1 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru nerespectarea normelor legale privind efectuarea manevrei de depășire și 1 pentru alte abateri. De semenea, polițiștii au reținut 1 certificat de înmatriculare.
Din totalul contravențiilor aplicate în cadrul acestei acțiuni, 61 desancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 lei, au fost aplicate de către polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.