
Tot mai mulți angajați din Primăria Brașov părăsesc instituția ajunsă sub conducerea lui Allen Coliban. Chiar și Cecilia Doiciu, fost director al Direcţiei Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente, ar urma să își anunțe în zilele următoare plecarea din instituția brașoveană. Potrivit surselor noastre, aceasta ar urma să conducă Departamenttul de fonduri europene din cadrul Primăriei Ghimbav, unde au mai plecat și doi angajați din Departamentul de Achiziții. Totodată, și singurul arhitect urbanist din Primăria Brașov ar urma să ajungă la Ghimbav, unde va fi arhitect-șef.
O parte dintre cei care și-au anunțat plecarea sunt nemulțumiți de modul în care actuala conducere și-ar fi făcut intrarea în Primăria Brașov. „Când a zis primarul nou ales că el știe că pe aici se dă parandărăt 25% m-am hotărât să plec”, ne-a spus unul dintre cei care ar urma să plece în perioada următoare.
Din Departamentul de Achiziții al Primăriei Brașov au plecat cinci persoane, dinntre care două la Primăria Ghimbav.
3 Comentarii