
Spectacolele continuă și în februarie la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov. Astfel, joi, începând cu ora 19:00, doritorii vor putea viziona „Ea și numai ea” de Andrei Ivanov. Durata spectacolului este de 1h 10 minute, fără pauză, iar prețul biletelor este de 30 de lei.
Spectacolul tratează o temă de actualitate: influența tehnologiei, a internetului asupra vieții adolescenților, și nu numai, efectele sale hipnotice și consecințele dureroase ale acestei dependențe. Între o mamă, văduvă și un fiu, adolescent se ridică un zid imens, carămidă cu cărămidă, zi după zi.
Nimic nu pare a putea salva comunicarea dintre aceștia și sudarea sentimentelor decât o falsă comunicare, o pretinsă apropiere, pe care mama o creează odată cu un cont obținut cu date false, în încercarea sa de a-l cunoaște mai bine pe copilul căruia nu fusese capabilă sa-i dobândească încrederea în viața reală.
Așa se naște Toffy, un ecou palid de adolescentă, inițial, o forță care schimbă destine, în cele din urmă. Toffy îl atrage pe Kostea (fiul) într-o capcană a necunoscutului, apelând la minciună, perfidie, duplicitate, ipocrizie. Finalul tragic aduce demascarea mamei și sinuciderea fiului dezamăgit, înșelat.
Genul spectacolului: Dramă
Distribuţia:
Mama: Anca Florea
Kostea, Corbul din turn: Răzvan Grosu
Toffy: Claudia Suliman / Ada Galeș
Regia: Radu Ghilaș
Scenografia: Andreea Felciuc
Asistent scenografie: Adrian Poroh
Video design: Andrei Cozlac
Muzică originală: Dragoș Cohal
Masterizare sunet: Ionuț Todică
Regia tehnică: Constantin Bărbulescu, Vasile David
Lumini: Petrică Munteanu (maestru lumini), Tudor Smeu, Tudor Damian
Sunet: Ovidiu Grădinar (maestru sunet), Aflorei Florin
Sufleur: Marin Cârstea
Biletele se pot achiziționa de pe https://www.mystage.ro/. Pentru a vizualiza spectacolul, aceștia trebuie să se logheze cu datele contului de pe care au achiziționat biletele și să acceseze pagina spectacolului la ora anunțată.