Social, Stiri Brasov

Drulă, ministrul Transporturilor, a ajuns să se înjure singur când e prins în traficul de pe DN1

De frustrările acumulate în cozile interminabile de pe Valea Prahovei nu scapă nici Cătălin Drulă, proaspătul ministru de la Transporturi. De când este șef peste infrastructură, nu mai are pe cine să dea vina. Până la primele lucrări la autostrada Ploiești – Brașov va mai trece ceva timp. Compania de Drumuri abia a semnat recent contractul pentru actualizarea studiului de fezabilitate și proiectarea șoselei de mare viteză, care ar trebui să-i scape pe șoferi de cozile de pe DN1. Un studiu și o proiectare ca la carte ne-ar putea ajuta ca lucrările de construcție, atunci când vor începe, să avanseze rapid, fără sincope, spune ministrul.

„Am discutat cu dumnealor să se concentreze pe un traseu modern în zona critică a Văii Prahovei, cu tuneluri. E traseu cu tunel de 4 km la Bușteni, cu tunel de 2 km la Sinaia. Ar ajuta și turismul să scoți traficul din zonele respective.

I-am rugat să ne predea zone de documentație unde se poate mai ușor și mai repede și unde este critic, spre exemplu varianta ocolitoare de la Comarnic, ca să o putem scoate la licitație înainte de restul proiectului.

N-o să dureze câteva luni. Termenul contractual – e o licitație scoasă înainte să înceapă mandatul meu, e de vreo doi ani și jumate pentru documentație”, a declarat Cătălin Drulă, la DigiFM.

Întrebat pe cine înjura pentru traficul de pe Valea Prahovei înainte să fie ministru, stând pe șosea bară la bară, ministrul a răspuns: “Pe politicieni și pe toți miniștri de până atunci. (Acum- n.red.) mă înjur singur”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

O balenă de 68 de tone, cât o turmă de elefanți, plimbată pe străzile Brașovului în 1964
Balena Goliat a ajuns la Brașov în iarna anului 1964, la început de ianuarie, în cadrul unui turneu organizat în
Preh România, care produce componente auto pentru Porsche, Mercedes sau Audi, angajează aproape 80 de persoane la fabrica din Ghimbav
Producătorul de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Mercedes, Audi sau BMW, angajează aproape 80 de persoane la fabrica
Confruntați cu insolvența, francezii de la Dietal au renunțat la fabrica de la Codlea, unde aveau peste 240 de angajați,
Francezii de la Dietal, specializați în producția de echipamente electrice de iluminat, au renunțat la subsidiara din România, care opera
Al treilea certificat de urbanism, „cu noroc”, emis pentru construcția noului spital regional de la Brașov
De construcția noului spital regional de la Brașov se vorbește de mai mulți ani, însă procedurile birocratice stufoase, dar și
Ambulanța privată One Med, contract de 600.000 de lei cu Spitalul COVID de Infecțioase pentru transport medical
Ținând cont că nu are autospeciale sanitare pentru transportul pacienților, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a organizat o licitație publică
Un meșteșug pe cale de dispariție, dus de o brașoveancă pe cele mai înalte podiumuri ale modei: „dantela reginelor”, care
Violeta Karmen Roman lucrează dantelă într-o tehnică extrem de rară, prin care produce obiecte vestimentare care valorează greutatea lor în
Elevilor de la Școala Profesională Kronstadt le vor fi citite cărți pe Zoom în cadrul proiectului „Cărțile vorbesc”
Școala Profesionlă Germană Kronstadt din Braşov, anunță că în perioada ianuarie – iulie 2021 are loc implementarea Proiectului „Cărțile vorbesc!”,
707 brașoveni au fost uciși de complicațiile COVID. Alți aproape 29.600 s-au vindecat
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se
Legea bugetului de stat, adoptată în forma propusă de Guvern. CJ Brașov primește 30 de milioane de lei pentru finanțarea
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, marţi, 2 martie, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021, cu 234 de
Peste 26.800 de brașoveni s-au vaccinat anti-COVID până ieri. 17.000 au făcut și rapelul
Direcția de Sănătate Publică Brașov a anunțat că până astăzi au fost distribuite centrelor de vaccinare din județ 40.547 doze
Cel mai mare retailer online ceh se extinde în România, după o investiție de 30 de milioane de euro a
Compania cehă Velka Pecka, operatorul supermarketului online Rohlik, a atras 190 de milioane de euro de la investitori și va folosi fondurile
Compania Apa lansează „Școala Altfel” online și îi provoacă pe elevii brașoveni la un concurs „APArte”
Ținând cont de situația sanitară actuală, Compania Apa Brașov, care a derulat în fiecare an o acțiune „APArte” cu ocazia
Din 15 martie, se deschid listele de așteptare pentru cei care vor să se vaccineze anti-COVID în cea de-a treia
Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a explicat într-o conferință de presă cum vor proceda cei care doresc să
Edilii caută trei brașoveni care să se implice în activitatea Comisiei pentru înființarea Parcului Natural Brașovia. Primarul Coliban: această comisie
Primăria invită cetățenii interesați de dezvoltarea sustenabilă a orașului nostru – conservarea biodiversității, un oraș prietenos cu locuitorii, îmbunătățirea calității
Primarul Brașovului a promis la comemorarea luptătorului anticomunist L.C. Babeș că va amenaja „toate monumentele cu care Brașovul le este
Primăria Brașov va organiza anul acesta concursuri de proiecte pentru a construi toate monumentele cu care municipalitatea le-a rămas datoare
FOTO O brașoveancă donează 20% din valoarea comenzilor la mărțișoare secției de pediatrie a Spitalului Municipal Săcele: „Vreau să mă
De 8 ani, o brașoveancă personalizează papioane și diverse accesorii care au ajuns în întreaga țară. Aceasta dorește să vină
78 de elevi și 74 de cadre didactice din Brașov s-au infectat cu COVID-19 în ultimele 14 zile. Aproape 400
78 de elevi și 74 de cadre didactice sunt infectate în prezent cu noul coronavirus la Brașov, potrivit datelor transmise
Consiliul Național al Elevilor solicită urgent Ministerului Educației să publice programa materiei aferente simulărilor Evaluării Naționale și Bacalaureatului
Publicarea materiei aferente simulărilor Evaluării Naționale și Bacalaureatului, precum și a procedurii de organizare a acestora este solicitată de Consiliul
Cinci echipaje SMURD și două ale Ambulanței, mobilizate la un grav accident produs pe DN 13 în care a fost
Cinci echipaje SMURD, două ale Ambulanței, o autospecială de descarcerare și două echipaje cu apă și spumă intervin la această
FOTO VIDEO Un centru social din Făgăraș, în care CJ Brașov a băgat 2 milioane de lei și l-a abandonat,
Consiliul Județean Brașov a investit acum 10 ani aproximativ 2 milioane de lei în construcția unui centru social la periferia