„Am primit de dimineață rezultatul unui studiu condus de colegii de Institul Național pentru Dezvoltarea Mamei și Copilului alături de INSP și Universitatea Carol Davila și, citind toate acele date, realizăm cât de mare este problema și cât de multe lucruri avem de făcut. Am găsit faptul că 10% din totalul nașterilor aparțin mamelor adolescente. Numărul lor- 16.000 este mare chiar și pentru anul 2021. Consecințele sunt reprezentate și de un număr foarte mare de avorturi- peste 4000. Vedem și un număr crescut de nașteri premature dar și o frecvența mare a comorbidităților și a complicațiilor sarcinii, alături de rate mari ale abandonului școlar – pentru că o mamă tânără nu va mai avea disponibilitatea să urmeze cursurile școlare- și o rată mare de abandon a copiilor în maternități. E o problemă pe care am trăit-o toți cei care am lucrat în sistem”, a spus marți Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Moldovan a participat la dezbaterea „România are cele mai multe nașteri din Europa la mame având vârsta sub 15 ani: ce trebuie făcut?”, organizată de Salvați Copiii.
Vezi aici un studiu făcut anul trecut de Salvați Copiii pe această temă.
România este pe locul al doilea în topul statelor din Uniunea Europeană cu cele mai multe mame adolescente, iar una din 6 adolescente care au avut un copil înainte de 15 ani va avea un al doilea copil înainte de a împlini 18 ani, potrivit unui studiu UNICEF, care arată cum a evoluat acest fenomen în ultimii ani și cum a ajuns România aici, deși de cel puţin 20 de ani au fost create o serie de instituţii noi la nivelul comunităţilor locale, care ar putea fi implicate mult mai direct în prevenirea sarcinilor şi naşterilor la adolescente, scrie hotnews.ro.
Potrivit autorilor studiului, fenomenul este ciclic, repetându-se în cadrul aceloraşi familii de la o generaţie la alta.
Principalele concluzii ale studiului:
- În 2019, au fost înregistrate 16.639 de sarcini în rândul adolescentelor, în scădere cu 9% faţă de anul 2018.
- În cazul adolescentelor sub 15 ani, numărul de sarcini a scăzut în toate regiunile, cu excepţia regiunilor Nord-Vest şi Nord-Est, unde creşterea a fost de 11%.
- În 2019, numărul întreruperilor de sarcină în cazul fetelor între 15 şi 19 ani a fost de 4.290.
- Vârsta primului partener sexual este apropiată de vârsta adolescentei în aproape 70% dintre cazuri.
- La adolescentele între 15 şi 19 ani, în 2019, cele mai multe sarcini au fost în judeţele Mureş (827 de sarcini), Braşov (761 de sarcini), Dolj (700 de sarcini), Iaşi (691 de sarcini), Bacău (654 de sarcini), Constanţa (616 de sarcini), Bihor (593 de sarcini), Suceava (512 de sarcini), Dâmboviţa (503 de sarcini) şi Prahova (483 de sarcini).
- Persoanele cu cel mai scăzut nivel de educaţie au cele mai multe sarcini (31,7 %), de peste trei ori mai mare decât cele care au absolvit învăţământul obligatoriu sau ani de liceu.
Cum a evoluat fenomenul
Studiul UNICEF arată că în România procentul mamelor adolescente a înregistrat în ultimii ani o fluctuaţie de aproximativ 10% (Institutul Naţional de Statistică, 2017). În 2018, 18.631 de adolescente au devenit mame. Dintre ele, 705 aveau sub 15 ani.
În 2019, numărul total de sarcini la adolescente a fost în scădere, ajungând la 16.639 (cu 9% mai mic faţă de anul 2018), scădere care se realizează însă în special prin reducerea numărului de sarcini la vârsta de 15-19 ani (o reducere de 9,3% faţă de reducerea de doar 3,9% pentru vârsta mai mică de 15 ani).
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în anul 2018, în România au devenit mame 727 de adolescente sub 15 ani şi 18.753 între 15-19 ani. Dintre mamele adolescente sub 15 ani, 19 sunt la a doua naştere şi una la a treia, iar dintre adolescentele cu vârstă între 15-19 ani, 3.929 sunt la a doua naştere, 731 la a treia, 72 la a patra, 8 la a cincea şi 1 la a şasea.
Îngrijorător este faptul că prevalenţa mamelor sub 15 ani este în creştere.
Mediul de provenienţă îşi pune amprenta asupra riscului de a deveni mame în perioada adolescenţei, procentul adolescentelor din mediul rural care au născut sau sunt gravide fiind aproape dublu faţă de cel din mediul urban, tendinţă observată până la 16 ani, ponderea inversându-se după această vârstă şi devenind mai mare în mediul urban.
Vârsta medie a primei sarcini în cazul fetelor adolescente care au experimentat o sarcină este de 15,4 ani, conform SSR 2016, iar cea a primei naşteri este de 15,8 ani, limita inferioară, adică cea mai tânără mamă, fiind de 13 ani, respectiv 14 ani.
Județele cu cele mai multe mame adolescente
Conform surselor citate, se remarcă o creştere cu 11% a numărului de sarcini la vârste sub 15 ani în regiunea Nord-Vest şi regiunea Nord-Est. În toate celelalte regiuni, numărul de sarcini atât la vârsta de sub 15 ani, cât şi în cazul adolescentelor cu vârsta între 15-19 ani este în scădere (între -2% şi -24% în 2019 faţă de 2018).
În ceea ce priveşte repartiţia pe judeţe, în 2018, cele mai mari cifre privind natalitatea la adolescentele sub 15 ani (judeţe cu peste 23 de naşteri/an) au fost înregistrate, în ordine descrescătoare, în următoarele judeţe: Mureş, Braşov, Dolj, Argeş, Timiş, Bihor, Bacău, Olt, Constanţa, Galaţi şi Sibiu. În 2019, numărul cel mai mare de cazuri a fost în judeţul Mureş (69 de sarcini), urmat de Dolj (47 de sarcini), Braşov (40 de sarcini), Bihor (38 de sarcini), Bacău (31 de sarcini), Constanţa (26 de sarcini), Dâmboviţa (23 de sarcini) şi Satu Mare (23 de sarcini).
entru această categorie de vârstă, s-a înregistrat o creştere cu peste 40% în 2019 faţă de 2018 în judeţele Tulcea, Hunedoara, Dâmboviţa, Botoşani, Neamţ, Suceava şi Maramureş.
În ceea ce priveşte sarcina la adolescentele cu vârste între 15-19 ani, potrivit situaţiei din 2018, cifrele cele mai mari sunt în judeţele Mureş (883 de sarcini), Dolj (833 de sarcini), Iaşi (818 sarcini), Braşov (761 de sarcini), Bacău (676 de sarcini), Bihor (673 de sarcini), Constanţa (664 de sarcini), Suceava (575 de sarcini), Prahova (532 de sarcini) şi Municipiul Bucureşti (525 de sarcini). În 2019, deşi se constată o scădere între -3% şi -24%, cifre peste percentila 75 se menţin în judeţele Mureş (827 de sarcini), Braşov (761 de sarcini), Dolj (700 de sarcini), Iaşi (691 de sarcini), Bacău (654 de sarcini), Constanţa (616 sarcini), Bihor (593 de sarcini), Suceava (512 sarcini), Dâmboviţa (503 sarcini) şi Prahova (483 de sarcini).
În ceea ce priveşte vârsta tatălui copilului născut de o mamă adolescentă, se constată un număr relativ ridicat de taţi cu vârste între 15-19 ani.
Peste 20% dintre mamele minore sunt la al doilea copil.
Citiți întregul articol pe Hotnews.ro.