Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Brașov a stagnat astăzi la 3,32 cazuri la mia de locuitori, arată ultimul raport al Direcției de Sănătate Publică. Reamintim că Brașovul a intrat și faptic în scenariul roșu, după ce atinsese valoarea de 3 cazuri la mia de locuitori începând de luni, 15 februarie. Șapte localități sunt în scenariul roșu – Sânpetru, Cristian, Hălchiu, Prejmer, Brașov, Predeal și Codlea, unde incidența a urcat cu aproape jumătate de punct într-o singură zi, de la 2,78 la 3,24 cazuri la mia de locuitori.
În județ, incidența a crescut de la 2,38 la 2,46 cazuri la mia de locuitori. Totuși, față de ieri, se înregistrează mai puține cazuri active de COVID – 1.600 față de 1.615. Explicația este că, începând de azi, incidența se calculează înglobând și cazurile din focare.