Pentru corecta informare a opiniei publice, privind reacția adversă severă post-vaccinală în investigare manifestată de un pacient în urma administrării celei de-a doua doze de vaccin împotriva COVID-19, informație comunicată și în bilanțul zilnic privind persoanele vaccinate din România, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a făcut următoarele precizări, în baza informațiilor disponibile:
Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB) și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) au efectuat verificări în cazul unei persoane care a prezentat un eveniment advers sever, după administrarea dozei de rapel cu vaccinul Pfizer/BioNTech. Potrivit datelor puse la dispoziție de DSPMB, este vorba despre un pacient în vârstă de 64 de ani, cu
multiple boli cronice, aflat în procedură de dializă cronică, căruia i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer (Comirnaty), la data de 26 ianuarie a.c., iar doza a II-a, în ziua de 16 februarie a.c., la un centru
de vaccinare deschis în proximitatea cabinetului în care făcea dializă.
După rapel, pacientul a fost supravegheat conform procedurilor timp de 15 minute, perioadă în care starea sa de sănătate a fost bună. Ulterior, acesta s-a deplasat într-un corp alăturat al clădirii centrului de vaccinare pentru efectuarea ședinței de hemodializă. Înainte de începerea procedurii, pacientul prezenta o stare generală bună, cu ușoară dispnee și tensiune arterială crescută, simptomatologie asociată cu afecțiunile preexistente.
S-a decis începerea procedurii de hemodializă, însă în timpul acesteia, starea generală a pacientului sa agravat. Echipa medicală a intervenit imediat, l-a stabilizat și a solicitat transportul de urgență a pacientului la Spitalul Clinic de Urgență București. În prezent, starea de sănătate a pacientului este stabilă, conform informațiilor transmise, fiind atent monitorizat de cadrele medicale de specialitate din Secția Anestezie – Terapie Intensivă (ATI).
„Pe baza informațiilor puse la dispoziție până în prezent, se concluzionează că deteriorarea stării pacientului este cauzată de progresia bolilor cronice de fond dezechilibrate anterior vaccinării. Astfel, asocierea cu vaccinarea reprezintă un eveniment coincident”, se precizează într-un comunicat de presă al CNCAV.