
Primăria Brașov a încheiat în primăvara lui 2019 un acord-cadru valabil pe o perioadă de 4 ani în vederea întreținerii și reparației străzilor din Brașov, care a fost împărțit în două loturi, respectiv câte jumătate din oraș. Acordul-cadur a fost semnat cu trei asocieri de firme, printre acestea numărându-se și asocierea dintre firmele brașovene Recon și RS Activ, care au mai avut și până atunci contracte cu Primăria. Potrivit datelor publicate pe SEAP, în septembrie 2019, edilii au publicat un anunț de atribuire al unui contract sbsecvent încheiat cu liderul de asociere Recon SA în valoare de 138.646.373,6 lei fără TVA, respectiv de aproape 165 de milioane de lei, cu TVA. Ieri însă, pe portalul de achiziții publice a fost publicată o „corectură” a acestui anunț, respectiv că suma menționată pe anunțul respectiv a fost trecută greșit. Potrivit anunțului corectat de atribuire, valoarea contractului din septembrie 2019 a fost de numai 2.587.205,23 lei fără TVA, respectiv 3.087.774,22 lei cu TVA, practic cu peste 98% mai puțin din anunțul transmis eronat.
De altfel, în conformitate cu datele publicate pe portalul achizițiilor publice, pe parcursul anului trecut, pentru derularea lucrărilor de asfaltare au fost semnate 3 contracte subsecvente aferente celor două loturi de străzi în care a fost împărțit orașul, respectiv două cu Recon, în valoare de 4.352.898,61 lei fără TVA și 2.570.148,54 lei cu TVA, iar altul cu Eurostrada, în cuantum de 1.329.853,15, fără TVA. Practic, pe parcursul anului trecut, Primăria Brașov a plătit pentru lucrările de întreținere și modernizare străzi peste 7 milioane de lei fără TVA, respectiv 8,34 milioane de lei cu tot cu TVA.
Valoarea maximă acordului-cadru semnat în 2019 de edili pentru aceste lucrări ar putea ajunge până în 2023 la cel mult 271,93 milioane de lei, cu TVA.