Irlandezii de la CHR Ciment, care dețin o fabrică de ciment la Hoghiz, mai angajează 45 de persoane la facilitatea de producție din judeșul Brașov,. arată datele publicate pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Potrivit recrurorilor din piață, însă, este destul de greu pentru irlandezi să găsească forță de muncă bine calificată, având în vedere că populația din zonă este destul de îmbătrânită, iar distanța mare dintre Hoghiz și orașele importante din județ face destul de greoaie deplasarea către locul de muncă.
Producătorul irlandez de ciment CRH, cu două fabrici de ciment în România, a încheiat anul 2019 (ultimul an de raportare) cu o cifră de afaceri de peste un miliard de lei, mai exact 1,1 miliarde de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, rezultatul fiind în creştere cu 15% comparativ cu anul precedent. Profitul companiei a trecut uşor de 100 de milioane de lei, în vreme ce numărul de angajaţi s-a menţinut constant, la circa 720.
CRH are în România două fabrici, la Hoghiz şi Medgidia, alături de o staţie de măcinare la Târgu-Jiu. În total, cele două fabrici ale CRH au o capacitate de 3,2 milioane de tone de ciment pe an. În 2018, producătorul irlandez de ciment a cumpărat divizia de betoane a grupului Pomponio din Alba, deţinut de doi acţionari italieni – Luca Anversa (90%) şi Alberto Tarana (10%).